Nicio țară pentru nevoiași. Criza refugiaților de război din Bosnia
Incapacitatea Bosniei de a avea grijă de persoanele care au fost obligate să-și părăsească locuința în timpul războiului a deschis calea actualei crize umanitare din țară. Un reportaj publicat de Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) și preluat de Sinopsis.
În duminica Paștelui din 2010, Angelina Jolie a ajuns în orașul bosniac Rogatica și a provocat un miracol. Vedeta de la Hollywood se afla, în calitatea ei de ambasador al UNHCR, agenția ONU pentru refugiați, în turneu în Bosnia-Herțegovina. Într-un adăpost improvizat într-o fostă școală a cunoscut-o pe Lena Babic, o femeie în vârstă ce își pierduse casa în războiul din Bosnia cu 18 ani înainte. Cele două au comunicat prin intermediul unui interpret – Angelina vorbind despre copiii ei, Lena despre îndelungata ei așteptare pentru o casă nouă.
„Nu mi-am dat seama că este o actriță faimoasă”, își reamintește Lena momentul de atunci. „Am simțit că parcă ne cunoaștem dintotdeauna.” Au împărțit cafele și prăjituri și, cum era duminica Paștelui, au ciocnit ouă roșii – potrivit tradiției ortodoxe de sărbătorire a miracolului Învierii lui Hristos.
Curând, întâlnirea Lenei cu Angelina a adus și alt motiv de sărbătoare. Reflectarea în presă a întâlnirii a scos în evidență condițiile de viață mizere din adăpost și a determinat apariția unor ajutoare din străinătate. În doi ani, Lena și vecinii ei s-au mutat într-un bloc nou, construit special pentru ei – o realizare care, în Bosnia acelor vremuri, era de domeniul miracolului.
Aproximativ 8.000 de oameni care și-au pierdut locuințele în timpul războiului din Bosnia așteaptă să se facă și pentru ei un miracol. Au petrecut 25 de ani în condiții nefericite, în așa-numite „centre colective” – adăposturi de război care ar fi trebuit să fie temporare, dar în lipsă de alternativă, au devenit permanente. Acum șase ani, guvernele europene au promis să asigure un împrumut de 60 de milioane de euro pentru a le construi locuințe, dar nu s-a întâmplat aproape nimic.
Anul trecut, sistemul politic responsabil pentru acest eșec de durată a căzut în capcana unei crize umanitare – de data aceasta, e vorba despre adăpostirea refugiaților și migranților prinși de iarna bosniacă în drum spre vestul Europei. Criza nu a fost doar vina Bosniei. O mare contribuție o au politicile de frontieră ale Uniunii Europene, așa cum au fost aplicate de Croația vecină.
Totuși, reacția Bosniei nu a făcut decât să înrăutățească situația. La fel ca în cazul centrelor colective, furnizarea unui adăpost și împărțirea ajutoarele din străinătate au fost întârziate de sistemul politic complex, care alimentează neglijența și confuzia privind responsabilitățile. În punctul de maxim al crizei din această iarnă, mii de refugiați și migranți se înghesuiau într-o tabără bântuită de boli din Vucjak, în nord-vestul Bosniei, în timpt ce liderii locali se certau unde să îi mute.
Sistemul politic bosniac este modelat de acordul de la Dayton, Statele Unite, care se consideră că a pus punct războiului. Dar slăbiciunile sistemului, așa cum sunt ele expuse de impasul asupra situației din Vucjak, nu pot fi puse doar pe seama acestui acord.
„Scopul acordului de la Dayton a fost să oprească războiul, nu să pună bazele unui stat funcțional”, spune Jessie Barton-Hronesova, expertă în Balcani, cercetătoare la Departamentul de dezvoltare internațională al Universității Oxford. „Bosnia ar fi putut fi un stat funcțional dacă ar fi existat voința politică, dacă politicienii importanți ar fi decis să construiască un stat funcțional.”
Modul în care statele europene au răspuns la fenomenul refugiaților și migranților – de la taberele din insulele Greciei la gardul de la granița Ungariei – spune multe despre aceste state, individual, dar și despre Uniunea Europeană. În Bosnia, criza migrației s-a intersectat cu eșecul statului. Tratamentul aplicat miilor de cetățeni străini aflați în căutarea unei case a fost prefigurat de tratamenul aplicat miilor de cetățeni bosniaci, care așteaptă de 25 de ani o locuință.
‘Am pierdut timp prețios’
Cea mai recentă încercare de a găsi o soluție pentru locuitorii centrelor colective a fost lansată în 2013, prin intermediul Băncii pentru Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), organizație înființată la Paris după al doilea război mondial, pentru sprijinirea refugiaților. Proiectul pentru Bosnia, numit CEB II, presupunea construirea de locuințe sociale în valoare de 104 milioane de euro, care ar fi urmat să înlocuiască 121 dintre cele 158 de centre colective utilizate la acea dată.
Mai mult de jumătate din fonduri, respectiv 60 de milioane de euro, au venit de la statele membre CEB – majoritatea țări din Uniunea Europeană – și puteau fi accesate prin intermediul băncii ca un împrumut fără dobândă. Restul sumei urma să fie strâns de autoritățile locale bosniace.
În prezent, proiectul are cinci ani întârziere. Inițial, trebuia finalizat în 2017, dar data a fost modificată și a devenit 2022. Până acum, s-au închis doar opt dintre cele 121 de centre colective. Karin Lepp, country manager CEB pentru Bosnia, a declarat pentru Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) că banca nu avea și responsabilitatea implementării proiectului. „Este sarcina autorităților din Bosnia să utilizeze împrumutul”, spune ea. „Nu avem nici un fel de mecanism prin care să punem presiune pe statul bosniac.”
Indiferent de rezultatul proiectului, pentru Grozdan Cvijanovi este prea târziu. Fostul soldat a murit în februarie trecut, la 59 de ani. Ultimele luni din viață le-a petrecut singur, imobilizat la pat, cu incontinență, într-o cabană de lemn de la periferia orașului Zvornik, în estul Bosniei. Cabana face parte dintr-un complex de barăci construit pentru muncitorii de la uzina de alumină din apropiere, pe vremea Iugoslaviei. După război, a devenit centru colectiv pentru strămutați.
Vecinii lui Grozdan au declarat pentru BIRN că starea sa fizică și mentală, deja slăbită, s-a deteriorat rapid după moartea mamei sale. Când a rămas imobilizat la pat, locuința i-a fost invadată de șobolani, atrași de resturile alimentare. Vecinii au intervenit și au alungat rozătoarele. Milan Petrovic, care locuiește într-o cabană din apropiere, povestește cum a văzut un șobolan sărind de pe patul lui Grozdan și fugind în camera alăturată. „Când s-a întors, a încercat să treacă de mine. Am strigat: O, nu, nu, nu, azi nu-ți merge! Și l-am omorât pe loc.”
De ce mai sunt locuite aceste adăposturi infestate de șobolani, la 25 de ani după încheierea războiului? Căutarea răspunsului trebuie să treacă prin complicatul sistem politic construit pe baza acordului de la Dayton. Sistemul consfințește cele mai presante obiective ale acordului, oferindu-le principalilor jucători ai acestui conflict tripartit puterea de a decide pacea.
Astfel, Bosnia a fost împărțită în două entități de dimensiuni aproximativ egale – Republica Srpska, unde majoritari sunt sârbii, și Federația Bosnia-Herțegovina, compusă majoritar din bosniaci și croați. Aceste entități formează un nivel intermediar de administrare între guvernul central și cel local. Pentru a complica și mai mult lucrurile, Federația are două niveluri de guvernare locală – cantoane și municipalități –, în timp ce Republica Srpska are doar un nivel – municipalități.
Multe dintre sarcinile statului, cum ar fi furnizarea de locuințe și educația, au fost împărțite la toate aceste niveluri, ca o modalitate de a împăca solicitările de autonomie extinsă cu distribuția puterii. În practică, acest sistem a dus la dublarea responsabilităților și disfuncționalități. Sarcinile statului au fost neglijate, iar resursele risipite fără să se știe cine este de vină.
„Lucrurile se pierd pe drum, între diferitele niveluri ale administrației”, declară Boris Divjak, fondatorul filialei bosniace a organizației anti-corupție Transparency International. „Așa că până la urmă, fiecare îi acuză pe ceilalți pentru eșecuri și lipsă de transparență.”
Karin Lepp consideră că autoritățile locale din Bosnia au cea mai mare responsabilitate pentru închiderea centrelor colective. Urmează, ca putere de decizie, cele două entități, în timp ce guvernul central are o „autoritate limitată” pentru implementarea CEB II, spune Lepp.
La Zvornik, primarul Zoran Stevanovic este de acord că municipalitatea este principala responsabilă pentru închiderea centrului colectiv de lângă uzina de alumină. Inițial, autoritățile locale nu au considerat centrul ca o prioritate, fiind covârșiți după război de cererile pentru locuințe ale oamenilor strămutați.
Abia în 2011 au început procedurile pentru a cumpăra apartamente pentru rezidenții centrului, dar administrația Republicii Srpska a analizat timp de patru ani proiectul lor, apoi l-au respins. „Doream să rezolvăm problema cât mai repede cu putință, dar am pierdut timp prețios”, a declarat primarul pentru BIRN.
Administrația Republicii Srpska nu a dat relații despre cazul centrului colectiv de lângă uzina de alumină, dar Dragan Strbac, responsabilul cu cazarea celor strămutați, spune că nu a fost „nici o problemă” cu implementarea CEB II la Zvornik. Mai mult, a subliniat că proiectul își urmează cursul fără poticneli în toată entitatea. „Totul se desfășoară potrivit programului inițial”, a declarat el pentru BIRN.
Responsabilul la nivel de guvern central pentru implementarea CEB II, ministrul pentru refugiați și drepturile omului Semiha Borovac, nu a răspuns la solicitările BIRN pentru un interviu. A trimis în schimb un e-mail în care afirmă că proiectul a fost întârziat din cauza „complexității” și a „municipalităților care și-au modificat cererile” de ajutor.
Foto: Refugiați de război din Bosnia (BIRN)
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank