Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
”Am considerat înțelept ca în această perioadă să-mi mențin neutralitatea politică, prin prisma poziției de ministru al Finanțelor”, a declarat joi ministrul remaniat al Finanțelor Publice, Alexandru Nazare, pentru jurnalistul Radu Tudor.
“I-am spus premierului că mi-am făcut treaba, că am rezultate vizibile, apreciate chiar de el de multe ori, reflectate în evaluările instituțiilor internaționale. I-am spus premierului că stăm bine cu execuția bugetară și că nu am motive întemeiate să-mi înaintez o demisie”, a mai spus ministrul demis.
Declarațiile acestuia vin după ce premierul Florin Cîțu a anunțat joi că l-a revocat din funcție pe Nazare pe motiv că ar exista proiecte întârziate la Ministerul Finanțelor pentru atragerea de fonduri europene și pe combaterea evaziunii fiscale. Cîțu a mai spus că el va fi ministru interimar al Finanțelor.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Deci Nazare refuza sa discute cu presa despre demitere, dar s-a ‘spovedit” la un reprezentant al Latrinei3, Radu Tudor.
De ce nu face o conferinta de presa, ca sa raspunda la intrebarile tuturor jurnalistilor?
De 6 luni de cand e Minsitru de finante acest Nazare NU a tinut nici o Conferinta de presa, nici una, nici macar o declaratie de presa!
Nici o aparitie la TV, fuge de presa ca de dracu, asa arata comunicarea liberalilor lui Zombilica!!!
Iar CVul e jalnic, fix ca al lui Orlando Teodorovici, ala pe care chiar liberalii il contestau pe motiv de CV, cum naiba au numit un asemenea habarnist la Finante poate fi inteles doar prin prisma clientelismului liberal: nascut in 1980, Alexandru Nazare incepe la 21 de ani(2 ani dupa liceu, ce-o fi facut?!) „celebra” SNSPA pe care o absolva in 2005, timp in care absolva intre 2002-2004 si Colegiul de arte liberale tocmai la mare distanta, din Berlin!
Si evident imediat dupa 2005 incepe sa lucreze la Minsiterul Integrarii europene si de-atunci bugetar de-o viata!!
Specializat in NIMIC, ii pute evident mediul privat, doar functiile inalte si bine platite la Stat ii fac placere!
Sustinut de Anca Boagiu de la inceput, acum ca Minsitru i-a intors favorurile si a numit-o membru în Consiliul de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), potrivit paginii oficiale a companiei.
Numirile în Consiliul de Administrație al FNGCIMM sunt făcute chiar de Ministerul Finanțelor, acționarul unic al companiei.
Neutralitatea politică are un cost stabilit unilateral de premierul care acuză conducerea partidului de comportament dictatorial.
Incepe sa miroasă a puci în PNL.
PNL se va scinda liberalii vor merge cu Orban PDL-iștii cu Câțu .La următoarea moțiune de cenzură Câțu își ia antrenor de zbor iar Klaus rămâne cu mausul gol.
PNL se scindează,liberalii cu mici excepții merg cu Orban PDL-iștii merg cu Câțu .La următoarea moțiune de cenzură Câțu zboară iar Klaus rămâne cu cucul gol .