G4Media.ro

NATO a finalizat cel mai important exerciţiu aerian din istoria sa /…

Sursa foto: Facebook / NATO Allied Land Command

NATO a finalizat cel mai important exerciţiu aerian din istoria sa / „Air Defender 23”, coordonat de Germania, a reunit aproximativ 250 de aeronave militare din 25 de state membre şi partenere NATO

NATO a finalizat vineri cel mai mare exerciţiu de manevre aeriene menit să arate, printr-o demonstraţie de forţă în Europa Centrală şi de Est, unitatea membrilor săi, în special în faţa potenţialelor ameninţări din partea Rusiei, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Am vrut să arătăm că aceste 25 de naţiuni diferite pot opera împreună din prima zi şi am reuşit”, a declarat şeful forţelor aeriene germane, Ingo Gerhartz.

Exerciţiul, coordonat de Germania şi numit „Air Defender 23”, a reunit aproximativ 250 de aeronave militare din 25 de state membre şi partenere NATO, inclusiv Japonia şi Suedia, o ţară candidată la aderarea la Alianţă.

Până la 10.000 de persoane au participat la aceste exerciţii, menite să consolideze interoperabilitatea şi protecţia împotriva dronelor şi rachetelor de croazieră în cazul unui atac asupra oraşelor, aeroporturilor sau porturilor situate pe teritoriul NATO.

„Aceste exerciţii au fost un succes total, nu numai tactic, ci şi organizatoric”, a declarat el de la baza aeriană Jagel din landul Schleswig-Holstein.

Din cele 2.000 de zboruri planificate, au avut loc 1.800, a spus el, o rată „record” de finalizare pentru acest tip de exerciţiu.

Exerciţiul a fost conceput în 2018, parţial ca răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, şi a fost gândit ca o formă de „asigurare” pentru flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, chiar dacă nu vizează „pe cineva anume”, a explicat şeful Forţelor Aeriene Germane, în timpul prezentării exerciţiului.

Dar aceste manevre au fost, de asemenea, menite să transmită un mesaj, în special Rusiei, a declarat ambasadoarea SUA în Germania, Amy Gutmann.

„Aş fi foarte surprinsă dacă un lider mondial nu ar lua notă de ceea ce arată acest lucru în privinţa spiritului acestei alianţe, ce înseamnă puterea acestei alianţe, şi asta îl include şi pe domnul Putin”, a spus ea.

Exerciţiul, la care cancelarul Olaf Scholz a participat la 16 iunie în nordul Germaniei, a dus la mai puţine perturbări ale traficului aerian decât se aştepta. „Traficul aerian civil a trecut acest test de stres”, a declarat ministrul german al transporturilor, Volker Wissing.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a galvanizat alianţa militară occidentală creată în urmă cu aproape 75 de ani pentru a face faţă Uniunii Sovietice.

Finlanda şi Suedia, care şi-au menţinut mult timp neutralitatea oficială pentru a evita orice conflict cu Moscova, au solicitat aderarea la NATO după invazia rusă din Ucraina de la 24 februarie 2022.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...