Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lansarea celui de-al 12-lea zbor de test al rachetei Starship, prima misiune în configurația V3, a fost anulată în ultimul moment, joi, din cauza unei probleme tehnice apărute chiar înainte de decolare, relatează CNN.
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a explicat că un mecanism hidraulic esențial nu a funcționat conform planului: un știft care bloca brațul turnului de lansare nu s-a retras. Musk a precizat că, dacă defecțiunea va fi remediată rapid, o nouă încercare ar putea avea loc în cursul zilei de vineri.
Testul era considerat un pas important pentru noua generație de vehicule Starship și Super Heavy, echipate cu o versiune îmbunătățită a motoarelor Raptor.
Anularea lansării vine într-un moment sensibil pentru companie. În documentele depuse la U.S. Securities and Exchange Commission, SpaceX a raportat o pierdere netă de aproape 5 miliarde de dolari anul trecut, la venituri de aproximativ 18,7 miliarde de dolari.
În același timp, compania se pregătește pentru o posibilă listare la bursă, estimată pentru mijlocul lunii iunie, după ce a depus inițial documentația în mod confidențial.
Programul Starship rămâne însă prioritatea strategică a companiei. SpaceX a investit peste 15 miliarde de dolari în dezvoltarea acestui sistem, considerat esențial pentru reducerea costurilor de transport spațial.
Racheta este proiectată să susțină atât misiuni comerciale, cât și lansarea sateliților din rețeaua Starlink, inclusiv viitoare servicii de internet direct pe smartphone.
Potrivit companiei, zborurile comerciale ale Starship ar putea începe după finalizarea testelor, în a doua jumătate a anului.
Serios?! „un mecanism hidraulic esențial nu a funcționat conform planului: un știft care bloca brațul turnului de lansare nu s-a retras”? Un mecanism esential… un stift?