G4Media.ro

Municipiul Ploiești și alte zeci de localități din Prahova afectate de un…

Sursa foto: Pixabay

Municipiul Ploiești și alte zeci de localități din Prahova afectate de un nou blocaj al gunoiului / Operatorul gropii de gunoi de la Boldeşti Scăeni blochează accesul din cauza datoriilor

Compania Vitalia, care operează rampa de gunoi de la Boldeşti Scăeni din judeţul Prahova, anunţă că, începând din 4 ianuarie, a blocat din nou accesul la depozitare pentru maşinile operate de United Waste Solution (UWS), fostă Rosal, firmă care colectează gunoiul din zeci de loclaităţi ale judeţului Prahova, inclusiv din municipiul Ploieşti, relatează News.ro.

Vitalia acuză UWS (Rosal) că este rău platnică şi anunţă că are de recuperat de la această companie peste şase milioane de lei.

Situaţia de la începutul lunii decembrie a anului trecut, când operatorul de salubritate United Waste Solution (UWS), fostă Rosal, care ridică deşeurile din zeci de localităţi ale judeţului Prahova, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, Ploieşti, nu avea unde să descarce maşinile cu gunoi, întrucât acestea nu erau primite în rampa ecologică de la Boldeşti Scăeni, se repetă la începutul anului.

Operatorul Vitalia, care administrează rampa de deşeuri de la Boldeşti Scăeni anunţă, printr-un comunicat remis News.ro joi, că UWS nu şi-a plătit datoriile şi că, în acest context, autogunoierele operate de această firmă nu mai pot descărca în rampa situată lângă Ploieşti  şi operată de Vitalia.

„Compania Vitalia, operatorul rampei ecologice de deşeuri nepericuloase Boldeşti-Scăeni, anunţă ca situaţia din decembrie, în care compania UWS nu mai avea dreptul legal de a depozita deşeuri menajere la respectiva rampă, revine după ce fosta Rosal nu şi-a achitat datoriile către operator. Drept urmare, începând din 4 ianuarie, Vitalia a blocat din nou accesul la depozitare pentru cei de la UWS”; anunţă compania, joi.

Vitalia preciza, în decembrie că, „pe fondul istoricului de rău platnic al UWS în ultimii zece ani – are acumulate creanţe neîncasate de peste 6 milioane lei de la grupul de firme Rosal-UWS-SWO-Blue Planet”. Vitalia a înaintat din octombrie anul trecut celor de la UWS un contract de prestări servicii de depozitare a deşeurilor menajere cu plata în avans a cantităţilor estimate a fi depozitate sau cu prezentarea unei scrisori de garanţie bancară.

„De spus şi că din sumele datorate, peste 60% reprezintă taxe către bugetul de stat – TVA şi contribuţie pentru economia circulară. Precizăm şi că în prezent, U.W.S SRL – fostă Rosal are conturile blocate, având în curs mai multe dosare de executare silită”, precizează Vitalia.

UWS are contract pentru ridicarea deşeurilor din peste 80 dintre cele 104 localităţi ale judeţului Prahova la finalul lunii noiembrie, VItalia a blocat accesul maşinilor încărcate cu gunoi în rampa de la Boldeşti Scăeni, invocând datoriile semnificative pe care fosta companie Rosal le are către operatorul rampei.

La acel moment, în cadrul unei şedinţe de urgenţă, autorităţile din judeţ au intervenit, determinând cele două companii să încheie un contract pe termen scurt.

“După compromisul acceptat de Vitalia în decembrie pentru cetăţenii acestor localităţi, iată că acest operator continuă să arate o lipsă crasă de seriozitate în relaţia cu cei care le achită serviciile”, au declarat reprezentanţii Vitalia Servicii pentru Mediu, în comunicatul dat publicităţii joi, 4 ianuarie.

La rândul lor, reprezentanţii UWS acuzau, la momentul crizei din decembrie, că Vitalia blochează accesul maşinilor cu gunoi în rampă pentru a obţine schimbarea termenilor contractuali, UWS acuzând Vitalia de şantaj.

Problemele dintre cele două firme au apărut la scurt timp după ce procurorii au descoperit, lângă Ploieşti, o groapă ilegală de gunoi, amenajată în locul unei foste balastiere şi unde erau aruncate deşeuri colectate din mai multe localităţi, inclusiv din Ploieşti.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...