Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Moțiunea simplă împotriva ministrului de externe, Oana Țoiu, a fost respinsă, luni, în plenul Senatului, cu 44 de voturi pentru, 59 contra și o abținere.
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a criticat decizia ministrului de Externe, Oana Ţoiu, de a nu participa la dezbaterea moţiunii simple din plenul Senatului, precizând că, la reuniunile de la Bruxelles unde este prezentă, România putea fi reprezentată şi de un secretar de stat.
„Fapt fără precedent în istoria democratică a României. Un ministru vizat de o moţiune simplă a ales să sfideze Parlamentul şi să nu participe la dezbaterea moţiunii simple axate pe activitatea domniei sale şi a ministerului pe care îl conduce. E un fapt fără precedent de sfidare a controlului parlamentar”, a declarat Peiu.
Senatorii opoziției au formulat o moțiune simplă împotriva ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, acuzată de „modul defectuos, ideologizat şi necoordonat” în care a reprezentat interesele României în procesul decizional european privind Acordul UE – Mercosur.
Ea a anunţat că nu va participa la dezbateri, din cauza unei agende externe încărcate. Secretarul de stat în MAE Clara Volintiru ar urma să fie prezentă în locul ministrului.
Ţoiu a subliniat, într-un mesaj pe Facebook, că nu a renunţat la participarea la Consiliul Afaceri Externe pentru a transmite un mesaj „clar” din partea României privind temele aflate pe agenda întâlnirii.
Șarlatanii din haur, puiul lui pesedeu, fac ce le zic tăticii lor de la pesedeu.