Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Motanul rus Ahile, care face pronosticuri la actualul Campionat European de Fotbal – Euro 2020, ale cărui meciuri se vor desfăşura şi la Sankt Petersburg, a prognozat victoria Italiei asupra Turciei din partida de deschidere de vineri seară de la Roma, relatează EFE.
„La Campionatul Mondial din 2018 a ghicit victoria Rusiei asupra Spaniei în sferturi de finală”, a comentat îngrijitoarea sa.
Motanul, una dintre atracţiile Muzeului Hermitage din fosta capitală ţaristă, este surd, dar aproape infailibil atunci când încearcă să ghicească câştigătorul.
„Îi place fotbalul. Se joacă în fiecare zi cu mingea în subsolul muzeului”, a comentat femeia înainte de ceremonialul alegerii câştigătorului, care s-a desfăşurat la centrul de presă.
Cu un procent de acurateţe de 100 % la Cupa Confederaţiilor şi de 75 % la sută la Cupa Mondială din Rusia, motanul alb a aşteptat cu nerăbdare să-i fie servită mâncarea în două boluri de metal însoţite de steguleţele Italiei şi Turciei.
Una dintre cele două îngrijitoare care l-a însoţit l-a lăsat să miroasă cele două boluri cu mâncare pe care le-a aşezat apoi cu grijă pe masă astfel încât el să aleagă.
Aşteptarea a fost intensă, dar a durat doar câteva secunde: Ahile a optat fără să ezite pentru bolul situat în dreptul drapelului italian.
A lipăit cu atâta poftă mâncarea de pisici din acest bol, încât unii au comentat că Italia va câştiga detaşat în faţa Turciei.
Având în vedere că este surd din naştere, Ahile are celelalte simţuri foarte dezvoltate şi va trebui să facă uz de aceste înzestrări, înainte de cele şapte partide care se vor disputa la Sankt Petersburg, ce va găzdui şase întâlniri din prima fază şi o partidă din sferturi de finală, relatează Agerpres.
Sursa Foto:
Ahile e bengos rău motanul rus, i-o trage de la distanță cârtiței Phil, direct în rect
Era și greu sa iti dai seama cine castiga dintre cele două. 😄
spune-ne si noua ca e greu , chiar e greu.
Iau dat mancarea care trebuie…
O, Ahile, bunul meu prieten, mă bucur nespus să văd că te-ai reîncarnat în cel mai Rege dintre animale. Ai acum parte de somn, liniște și mâncăruri pe alese cât poftești! O meriți din plin după câte războaie ai purtat.
Eu sunt tot un om, dar nu înțeleg de ce băștinașii acestor locuri minunate mă cred câine. Îmi spun „Marș” și mă alungă.
Excelent comentar.
Tot Franța va câștiga Europeanul anul ăsta. La ce vedete au în teren, nu le va fi greu să repete isprava de la CM 2018.