Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) organizează miercuri un miting de protest în faţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, potrivit unui comunicat remis de organizaţia sindicală, transmite Agerpres.
Motivele organizării mitingului sunt tergiversarea aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli al CFR Călători pe anul 2022 şi întreruperea negocierilor colective, care face ca aceste negocieri să nu se finalizeze cu contract colectiv de muncă la nivelul CFR Călători valabil pentru perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023.
Conform Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, noul contract colectiv de muncă al CFR Călători trebuie să cuprindă două creşteri salariale: una cu indicele inflaţiei de la 1 aprilie 2022 şi alta de la 1 ianuarie 2023, astfel încât cele două creşteri să cumuleze o creştere salarială de 35% pentru fiecare salariat al CFR Călători, pentru a face astfel posibilă în anul 2023 aplicarea legii privind statutul personalului feroviar.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Pe lângă trenurile de la CFR Călători mai circulă trenuri particulare în România: Regio călători, Transferoviar Călători, Interregional, Astra t.
Site infofer.
Wow,minune,protesteaza cu fsn ul la transporturi !
Vai, vai ,jaleee, jalică ,se impute PSD-eaua.
32 de ani s-au lăsat călcați în picioare ,acum văd grozăvia PSD-imii contra PSD.