Mircea Cărtărescu, interviu pentru televiziunea bulgară: Libertatea este un ideal și o povară pentru mulți. Astăzi, după 35 de ani de libertate, ei încă nu știu ce să facă cu ea. Și ar da-o cadou primului nou venit care le promite raiul

Interviu pentru emisiunea „Panorama” a Televiziunii Naționale Bulgare (BNT), cu ocazia lansării, la Sofia, la Târgul Internațional de Carte, a romanului „Theodoros” al celebrului scriitor român Mircea Cărtărescu., potrivit Rador Radio România.

Reporter: Domnule Cărtărescu, puterea este inevitabil rea – asta susțineti în „Theodoros”?

Mircea Cărtărescu: Acesta este unul dintre mesajele cărții. Mă tem că este foarte potrivit pentru vremurile în care trăim. Pentru că este despre putere, despre un tiran, despre unul dintre cei răi, iar ei apar peste tot în lume în ziua de azi. Personajul meu este un arhetip al ambiției, voinței, puterii. Să urci cât mai sus posibil, călcând pe cadavre. Acest roman cu sensuri multiple este și o parabolă despre putere.

Reporter: Da, dar puterea duce neapărat la rău? Poate exista o putere bună?

Mircea Cărtărescu: Pentru mine, puterea este întotdeauna rea. Ea înalcă adevărul. Nu o poți folosi pentru altceva decât pentru minciuni, nevinovate sau serioase. Mi-a fost întotdeauna frică de putere. Nu am ocupat niciodată o poziție de autoritate – nici măcar în familie. Prefer să fiu marginal, nesemnificativ. Nu pot spune nimic bun despre putere. Mă sperie.

Reporter: În timp ce citeam „Theodoros”, mi-am amintit de Dracula. Și el este o parabolă despre putere.

Mircea Cărtărescu: Dar v-ați amintit de Dracula a lui Bram Stoker, nu de cel adevărat.

Reporter: Ei bine, da. Adevăratul Vlad Țepeș este un personaj mai diferit.

Mircea Cărtărescu: A fost domnitor – nu din Transilvania, ci din Țara Românească, din partea de sud a României. A petrecut doar trei zile în Transilvania, într-o închisoare. A fost un tiran, desigur, ca toți conducătorii medievali, dar nu a fost Dracula. Nu există vampiri acolo. Dar probabil că aveți dreptate: Theodoros al meu, născut în Țara Românească, ar putea fi o rudă îndepărtată a lui Dracula, care a avut mulți copii. Acest grăunte de putere, voința de a deveni împărat, poate fi urmărită până la acest personaj fictiv, dar și un erou istoric.

Reporter: Și dv. aveți dreptate. Bram Stoker ne vede într-un fel, noi suntem complet diferiți. În cărțile dv. sunt și alte realități românești – Securitatea, Revoluția din 1989. Le va înțelege cititorul occidental de astăzi?

Mircea Cărtărescu: Nu. Dar este important să trăim cu istoria noastră, oricât de intraducibilă ar fi ea. Nici noi nu înțelegem toate concepțiile occidentale. Fiecare lume își are propriul trup și propriul sânge. Eu scriu despre ceea ce cunosc și am trăit, dar și despre multe alte lucruri: subiectul meu este întregul Univers. Una dintre cărțile mele, al treilea volum din „Orbitor”, este despre cum a fost posibil comunismul românesc și cum a schimbat viața românilor. Apoi scriu despre Revoluția Română. Aceasta este o satiră: o răzbunare foarte grotească și ascuțită împotriva celor care mi-au furat tinerețea și jumătate din viață.

Reporter: Este posibil ca românii să uite, iar tinerii nici să nu dorescă să știe despre trecutul recent? Și – iertați-mă că am luat titlul unei alte cărți de-ale dv. – să-i încerce un sentiment de „Nostalgia” vizavi de ceva ce trebuie să dispară pentru totdeauna?

Mircea Cărtărescu: Ambele presupuneri merg într-o direcție greșită. Cei ce au uitat vor repeta istoria. Dar cei care își amintesc își vor trăi amintirile din nou. Dovadă sunt evenimentele actuale din România. Se pare că oamenii au uitat cea mai îngrozitoare amenințare din partea extremei drepte din istoria României: al Doilea Război Mondial, Garda de Fier, mișcarea antievreiască etc. Ei au fost gata să aleagă un om care s-a declarat un adept al extremei drepte din perioada interbelică…

Reporter: Al lui Antonescu, Codreanu…

Mircea Cărtărescu: Da, Antonescu, Corneliu Zelia Codreanu. Spre surprinderea noastră, aceste personalități din anii 30 și 40 renasc în România. Se pare că nu le-au uitat, ci le învie. Și legat de perioada comunistă există mulți nostalgici, la fel ca în Bulgaria. Mulți cred în mitul că pe atunci era mai bine, oamenii aveau locuri de muncă, educație și îngrijire medicală gratuite etc.

Reporter: Ați folosit cuvântul „învia”. Mi-am amintit nu datorită lui „Dracula”, ci a lui „Theodoros”, În cartea dv. tiranul este mort, dar oamenii încă îl vor.

Mircea Cărtărescu: Libertatea este greu de dus. Ea este modul ideal de a trăi, dar vine cu povara de a lua viața în propriile mâini. De a lua decizii. De a supraviețui într-un viitor necunoscut. Libertatea este un ideal și o povară pentru mulți. Astăzi, după 35 de ani de libertate, ei încă nu știu ce să facă cu ea. Și ar da-o cadou primului nou venit care le promite raiul.

Reporter: Dar cum se poate rezista în lumea de astăzi a noilor mijloace de informare în masă? Cred că ați scris o carte atât de uriașă precum „Orbitor”, oarecum ca un protest împotriva micimii culturii Twitter și TikTok?

Mircea Cărtărescu: Aveți grijă să nu o scăpați, că o să vă rupă piciorul. Este o carte destul de mare. Aveți perfecta dreptate. Internetul și rețelele sociale ne schimbă viața – pentru totdeauna, după părerea mea. Nu suntem aceeași. Am sperat că rețelele de socializare vor uni lumea, vor aduce oamenii împreună. Dar ele au creat și mii de diviziuni. Locuiți în una dintre ele și credeți că dețineți adevărul. Dar pe următoarea stradă, în următoarea clădire din imensul oraș al internetului, veți fi surprins: acolo există alte valori, alți zei. Un paradox. Rețelele de socializare au împărțit omenirea în mii de scântei și cenuşă. Aceasta este și o mare amenințare. Știți, țara noastră a fost atacată prin TikTok de mii de mesaje false. Iar mass-media adevărată, ziarele, televiziunea nu le-au putut opri. Acest război ciudat, hibrid, este o amenințare uriașă pentru orice democrație.

Narator: Se spune că familia tatălui său provenea de pe pământuri bulgărești. El a descris această legendă. În general, Cărtărescu iubește Bulgaria, pe traducătorii și prietenii săi. Și aici îl iubesc. La Festivalul Literar Internațional de la Sofia, el a spus că Estul European are o mare literatură.

Reporter: Cultura și literatură română și bulgară: ne interesăm cu adevărat unii de ceilalți sau privim împreună spre Occident?

Mircea Cărtărscu: Este o poveste veche. Desigur, nu ne interesăm mult unii de ceilalți. Același lucru este valabil pentru toată Europa de Est. Această situație este neplăcută – la urma urmei, suntem vecini. Dar a început să se schimbe. În ultimii 20 de ani au apărut scriitori importanți. Nu doar pentru Balcani și Europa de Est, ci au devenit vedete europene. Dv. de exemplu, îl aveți pe Gospodinov, care este o vedetă europeană. Sau Dubravka Ugrešić, Ulițskaia din Rusia, autori maghiari precum Krasznahorkai sau Nadas. Au strălucit. Românii sunt interesați de ei, îi traduc, le fac reclamă, toată lumea îi citește. Nu este că cultura noastră nu ar fi interesată de a dv. sau invers. Mai degrabă, au apreciat cu adevărat scriitori individuali. Odată ce îi găsim, îi iubim.

Reporter: Unde se ascunde puterea imensă a limbajului dv.? Mă întreb dacă aceasta nu este experinența dv. din poezie, arta de a crea metafore. Poezia a creat beletristica dv.?

Mircea Cărtărescu: Asta face parte din munca mea. Un pianist își cunoaște pianul ca și cum ar fi creierul lui sau al ei. Același lucru este valabil și pentru mine și pentru limbă. Îmi cunosc limba, româna, pe de rost. Îi cunosc toate registrele, toate capacitățile. Am citit mii de scriitori și poeți români care au folosit limba în moduri deosebite. Nu-mi este greu să „cânt” românește așa cum cântă oamenii la un instrument muzical. Întotdeauna am simțit că acesta este interesul real al vieții mele – să mă joc cu cuvintele, să le amestec astfel încât să obțin un efect literar și cultural. Nu îmi este greu. Mai greu îmi este să creez structuri – să edific mecanisme, precum un ceas, astfel încât numeroasele roți dințate și instrumente să se îmbine împreună, să se influențeze reciproc și, în final, să arate ora corectă. Pentru mine, structura cărții este complexă și importantă, sistemul de cuvinte care merg împreună. Cititorul simte viața doar dacă fiecare rotiță funcționează bine. Nu am dreptul să greșesc. Fiecare poveste din carte trebuie să servească interesului comun.

Reporter: Și cum se autodefinește o persoană care a scris o carte numită „De ce iubim femeile”? Este o persoană fericită?

Mircea Cărtărescu: Această carte are o istorie. Titlul nu îmi aparține. În imaginația mea, titlul era „Diavolul de hârtie”. Am dat această carte de povestiri editorului meu, iar el a spus: „O, vei vinde câteva sute de exemplare cu „Diavolul de hârtie”. Cu titlul meu vei vinde zeci de mii. „Și așa s-a întâmplat. „De ce iubim femeile” a devenit singurul meu bestseller în România, cu peste 200 de mii de exemplare vândute. Încă mai cred că printre publicul mediu este cea mai cunoscută carte a mea din România. Dar ea nu este tipică pentru mine. În aceste povestiri, unele dintre ele foarte bune, am încercat vocea lui Salinger. Acesta a fost singurul meu interes în aceste povestiri – să încerc să vorbesc ca „Salvatorul în secară”, „Franny și Zooey”, „Nouă povestiri”. Cred că am obținut această voce. Am obținut ceea ce am vrut.

Sursa: TELEVIZIUNEA NAȚIONALĂ BULGARĂ / Rador Radio România / Traducerea: Mirela Petrescu