G4Media.ro

Ministrul sănătății din Franța: 5% din pacienții internați în spital au un…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul sănătății din Franța: 5% din pacienții internați în spital au un certificat fals / Deținerea unui astfel de document este pedepsită cu 5 ani de închisoare și 75.000 de euro amendă

Ministrul sănătații, Olivier Véran, a aratat cu ocazia examinării în Adunarea Națională a proiectului de lege care instituie certificatul de vaccinare, că „5% dintre pacienții internați în spital” au certificate de vaccinare false și nu sunt vaccinați, scrie Le Temps, citată de Rador.

„Măsurile prevăzute de lege ni se par echilibrate”, a insistat ministrul. Deținerea unui certificat fals trebuie de acum pedepsită cu 5 ani de închisoare și 75.000 de euro amendă. Să prezinți un certificat (autentic) aparținând altcuiva sau să transmiți altuia un certificat ca să fie folosit în mod fraudulos va fi pedepsit cu amendă penală de 1.000 de euro, față de 135 de euro în prezent.

Deputații au adoptat un amendament guvernamental privind „căința”: persoanele care dețin certificate false nu vor fi sancționati dacă își administrează o primă doză de vaccin în următoarele 30 de zile după comiterea infracțiunii.

Sursa: Le Temps/ Rador/ Traducere: Gabriela Sîrbu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

39 comentarii

  1. Iar in Republica Bananieră România cei 9-10% care tot crăpau „vaccinați” deasemenea au certificate false.

    • Există cineva care nu cunoaște cel puțin o persoană vaccinată complet, real, care a murit de Covid ?
      Tentativele astea de a spăla ineficiența vaccinului cu minciuni sunt patetice.

      Oricum, cei puțini care au reușit să scape de obligativitate sunt eroi. Și personalul medical care a riscat și i-a ajutat să se opună tiraniei.

    • Nu, nu stiu pe nimeni vaccinat complet care sa fi murit. Sunteti pe aratura cu mult, dragi daci (rusi) „liberi”!

    • Nume*, ai 3 greseli in fraza aia scurta a ta:
      1. Una de scriere;
      2. De logica;
      3. De atitutine.
      Te las sa le identifici si sa inveti din ele.

    • Nume e unul dintre a logenii care scriu permanent pe aici ajutați de google translate.

    • Dacă procentul de 5% cu certificate de vaccinare false este REPREZENTATIV și pentru restul populației Franței, atunci vorbim de cel puțin vreo 2 milioane de cetățeni francezi cu certificate false. Pune în închisoare 2 milioane de oameni și vezi ce se va întâmpla!

      Fenomenul este specific tuturor regimurilor totalitare. Tiranii dau legi abuzive, iar oamenii caută din răsputeri modalități pentru a le evita!

    • @xanax – Iti dai seama ca intrebarea ta este de-a dreptul ridicola, nu? Oare de la xanax ti se trage? Si acum, ca sa intelegi de ce esti ridicol, „cei puțini care au reușit să scape de obligativitate sunt eroi” – Pai hai sa facem putina matematica: majoritatea celor morti sunt nevaccinati, asta n-ai cum sa o intorci, deci daca exista o majoritate vaccinata si o minoritate nevaccinata si cei mai multi morti sunt nevaccinati cam care e concluzia matale? ****

    • Bai Kafka, bine că au scăpat aia prin Africa „vaccinați până-n dinți”. Iar aia cu doua doze de zeama, majoritari prin spitalele bolșevice franceze, și-au luat țeapă.

    • Nu încurca matematica cu statistică. În matematică 2 + 2 = 4 este întotdeauna adevărat. În ”statistică” însă lucrurile sunt mult mai complicate. De ce? Pentru că:

      Există minciuni, minciuni ordinare și statistică!!!

      În statistică rezultatul lui 2 + 2 depinde de 1001 de variabile: interese financiare (Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor – scrie în Biblie), setea de putere (care poate fi mai puternică decât orice alt instinct în cazul unor oameni), orgolii, nevoia de publicare de articole științifice (publish or die!) pentru a avansa pe scara ierarhică a recunoașterii științifice, etc.

      Mor și nevacinații, mor și vaccinații – vrei/nu vrei aceasta este lumea în care trăim. Însă vaccinații nu au voie să moară de Covrig – aceștia au voie să moară doar de bolile/comorbiditățile de care suferă. Cei liberi de vaccin însă nu au voie să moară decât de Covrig (ca să dea bine la ”statistică”) – comorbiditățile/bolile de care suferă aceștia nu prea contează la stabilirea cauzei morții. Dacă omul a fost testat, iar testul l-a depistat cu Covrig (or testele acelea sunt foarte-foarte bune la depistarea Covrigului, mai ales când parametrii în baza cărora funcționează sunt manipulați să dea rezultatul dorit de făuritorii de ”statistică” – ce contează că testul nu face difernță între un vis ”viu” și unul ”mort” sau între un virus de Covrig și unul de gripă, sau că vreo 70/89/90% din rezultate sunt fals pozitive – tot ceea ce contează este ”statistica”).

      Vrei să crezi în această ”statistică”, atunci nu ai decât să crezi în ea. Îți admir credința, însă, cu părere de rău, nu pot spune același lucru despre inteligența dumitale! Te-ași sfătui totuși să fii un pic mai atent cu lucrurile pe care le accepți. Nu de alta dar un om înțelept, cu numele de Solomon, a spus următoarele:

      ”Cel lesne crezător, crede orice vorbă,
      Însă cel înțelept ia seama bine cum merge.”

    • Intrebarea ramane pertinenta: in Romania cate certificate false avem?

      Medicii care fac asemenea lucruri ar trebui sa isi piarda dreptul de a profesa. Iar toti pacientii descoperiti cu certificate false ar trebui sa isi plateasca singuri tratamentul

    • @xanax (presupun ca tot xanax mi-a raspuns la postare) – Acum pe cine sa cred? Pe cei oficialii responsabili de statistici sau pe necunoscutii care vantura teoriile conspiratiei?
      PS: Omule, daca tu asculti de intelepciunile unui om care ar fi trait acum 3000 de ani potrivit unei carti pline de povesti mitologice, ce sa zic, asculta in continuare! Si, apropo, cam ce sa cred eu, ce spun oamenii de stiinta sau ce spun niste conspirationisti fara nicio pregatire stiintifica?

    • @xanax (presupun ca tot xanax mi-a raspuns la postare) – Acum pe cine sa cred? Pe cei oficialii responsabili de statistici sau pe necunoscutii care vantura teoriile conspiratiei?
      PS: Omule, daca tu asculti de intelepciunile unui om care ar fi trait acum 3000 de ani potrivit unei carti pline de povesti mitologice, ce sa zic, asculta in continuare! Si, apropo, cam ce sa cred eu, ce spun oamenii de stiinta sau ce spun niste conspirationisti fara nicio pregatire stiintifica?***

    • ”Acum pe cine sa cred? Pe cei oficialii responsabili de statistici sau pe necunoscutii care vantura teoriile conspiratiei?”

      Nu la fel spuneau și naziștii, și staliniștii (care stăteau cu ”știința” în gură de dimineață până seara – ceea ce nu i-a împiedicat niciun pic ca să comită cele mai oribile crime împotriva umanității)? Nu la fel spun și cei din Coreea de Nord? Noi pe cine să cred: ”Pe tine sau marele representant oficial, zeul întruchipat pe pământ, preaburtosul Kim Ir Sin (sau cum l-o mai fi numind)?

      Eu nu fac aici apologia teoriilor consiprației (un termen lansat de CIA acum vreo câteva zeci de ani în urmă), ci mă bazez pe cunoașterea ființei umane: cu bunele și relele ei. Oameni de știință sunt și ei oameni. Și știi ce lucru iubesc oamenii de ”știință” mai mult de ”știința”? Banii! ”Știință” fără de bani, fără de mulți bani, nu se face. Iar cel plătește, tot acela este și cel care comandă și muzica (dacă înțelegi ce vreau să spun prin această frază). Iar oamenii de ”știință” sunt cât se poate de bucuroși să ”presteze”… atâta timp cât bănișorii curg… Anul se aruncă tone de articole ”științifice” la maculatură…

      În rest, te rog, nu veni cu argumente puerile. Teoria lui Pitagora câți ani are? Nu tot vreo 3000?! Și asta înseamnă cumva că nu mai este adevărată?! La fel stau lucrurile și cu înțelepciunea: ACEASTA NU ARE TERMEN DE EXPIRARE!!! Vrei să înțegi acest lucru – bine! Nu vrei – cu ce mă afectează pe mine?! Același Solomon spune că există o clasă de oameni care refuză cu încăpățânare înțelepciunea. Știi cine sunt aceștia?! Nebunii!!!

      Și da, eu cred fără nicio vreun pic de ezitare, în cele scrise în Biblie. Am fost și eu cândva nebun (crezând în ateisme/darwinisme, etc), însă acea parte amară din viața mea s-a sfârșit. Sunt creștin și așa voi rămâne până la sfârșitul zilelor mele!!! Așa să-mi ajute Dumnezeu. Amin!!!

  2. Voila efectele tiraniei majoritatii.
    Spune „NU” tiraniei!

  3. Nu mai bine-i ghilotinați, nenorociților, pentru delictul de a nu crede și de a nu vrea?
    Jivine bolșevice, poate odată fiecare bărbat european o să aibă un AK 47 sub pat și un Glock la curea!

    • Ca la tine în Rusia? hahaha

    • Bai,propagandistilor,nu v-ati saturat de atata k mancat,rusii,putin? Ba,daca te plangi de dictatura repede apare un bo*u sa te trimita in Rusia sau sa te faca putinist,sosocar,dac liber,anti stiinta,anti occidental,lingator de moasta. Altceva mai stiti? CRETI*NILOR!

    • @Calache
      Dar voi nu v-ati saturat sa cititi pro.paganda scrisa de preotul/calugar ala ortodox rus si sa faceti pro.paganda la randul vostru? Nu va e rusine?

  4. „Căința”… Ce seamănă asta cu demascarea din reeducarea de la Pitești sau cu careul/autocritica de dinainte de 89.
    „Cine nu își cunoaște istoria riscă sa o repete”.
    Cine mai susține că e vorba de rațiuni pur medicale e un mincinos

    • Vezi că Putin îţi trimite prietenii să moară în Ucraina pentru gloria lui.

  5. Mie nu mi-ar fi trecut prin cap sa falsific vreun certificat, nici nu as fi avut nevoie, totusi pedepsele sunt exagerate. Cine le-a stabilit?

    • Cum adica cine le a stabilit?!?..Alesii poporului!…Frate dar sa l fi vazut aseara pe Manastire pe B1tv cum lauda barbatia lui Draghi ca ce barbat de stat e cand forteaza lumea sa se vaccineze….incredibil cum oamenii astia sustin vaccinarea obligatorie…absolut incredibil ce timpuri am ajuns sa traim…

    • Aha si acum ce sa fac eu? Sa dau din colt in colt ca nu-i perfect si sa votez aur, nu? Adica sa cad din lac in p.ut.
      Haidade.

    • Nu va mai uitata la televiziunile/ emisiunile propagandei, precum B1. Simplu. Fara telespectatori nu vor rezista prea mult

  6. Nici macar nu poti spune c-au raspuns la o ilegalitate printr-o alta ilegalitate,oamenii au incercat doar sa ocoleasca dictatura medicala. 75 000euro amenda? E gandita sa n-o poti plati,sa-ti ia statul apoi casa. Amendamentul „cainta”,te iertam doar daca te intepi…daca nici acum nu te-ai prins bai oaie in ce k ne-ai bagat pe toti cu obedienta ta…

  7. De asta va fi implementat cipul ăla suedez.

  8. Daca Israelul, care face agricultura acolo unde nu e apa, in timp ce noi furam tevile de pe camp, crede ca merita sa fie facut vaccinul, e posibil sa aibe dreptate. Or fi oare sinucigasi? Or fi hotarati sa rezolve singuri ce n-au reusit vecinii arabii? Poate au luat politicienii spaga de la farma si au hotarat sa ramana singurii supravietuitori.

    • Israelul n-a primit in doza ce-am primit noi,nu uita ca scrie pe prospect”o substanta activa”,ce substanta? Doar veterinarul Borla stie!

    • Stiu ca nu esti Draggy cel adevarat dar uite aici copy-paste din prospect :
      O doză (0,3 ml) conține 30 micrograme de tozinameran, un vaccin de tip ARNm COVID-19 (înglobat
      în nanoparticule lipidice).
      Tozinameranul este un ARN mesager (ARNm) monocatenar cu capăt 5′, produs prin utilizarea unei
      transcripții in vitro acelulare, de la modele de ADN corespunzătoare, cu codificarea proteinei S (spike)
      virale a SARS-CoV-2.
      Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

      6.1 Lista excipienților
      ((4-hidroxibutil)azanediil)bis(hexan-6,1-diil)bis(2-hexildecanoat) (ALC-0315)
      2-[(polietilenglicol)-2000]-N,N-ditetradecilacetamidă (ALC-0159)
      1,2-Distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC)
      Colesterol
      Clorură de potasiu
      Dihidrogenofosfat de potasiu
      Clorură de sodiu
      Fosfat disodic dihidrat
      Sucroză
      Apă pentru preparate injectabile
      Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)
      Acid clorhidric (pentru ajustarea pH-ului)

  9. Fake news?
    Poate domnul ministru aduce și niște dovezi în sprijinul afirmației sale. Cui bono?

    • Nu este nevoie de nici o dovada, in statul semi-dictatorial francez.
      Este suficient sa crezi in știința.

  10. Românii sunt îndărătnici adică retrograzi. Codruța e singura care merge înainte dar nu e rumunca

  11. Stati putin, nu mergeti dupa fenta. Articolul e destul de ambiguu, la fel si sursa acestuia, un site din Elvetia. Dar presa franceza relateaza corect situatia:
    S-au discutat in Adunarea Nationala niste masuri de inasprire a pedepselor pentru certificate false (printre altelele cresterea amenzii de la 135 la 1000 euro). Legea respectiva mai trebuie inca discutata si aprobata in Senat. Ulterior se va aplica, estimat dupa 15 ianuarie, dar se poate intarzia (conform presei franceze).
    5 ani puscarie si 75000 e doar comentariul minstrului, cu ce considera el ca ar trebui (in linie cu declaratiile lui Macron). Nu apare nicaieri in lege (repet, inca neaprobata) asa ceva. Si Vadim, daca va aduceti aminte, cerea executii pe stadioane. N-au fost niciuna asa cum nu va fi inchisoare si amenda dupa cum zice Veran.

    • Multumim pentru clarificare.
      G4media e un site latrinoid pe subiecte Covid, imprastie fake news mai repede decat se imprastie Omicronul.

    • Saracii de ei, nu prea mai pot da înapoi. Vor încerca sa o bălăcească la un moment dat…

  12. Restul de 95% aveau certificate de vaccinare ok? :-)))
    Titlul este incorect, e un proiect de lege, nu o realitate. Dar ce fac aia in Franta e incredibil…