Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că una dintre prioritățile sale este recuperarea prejudiciului din dosarele cu sentințe definitive de condamnare, pentru ”a lovi grupurile infracționale unde le doare mai tare, la bani”.
Stelian Ion a mai declarat că spălarea banilor din cadrul grupurilor de trafic de persoane reprezintă, de asemenea, o ”prioritate operațională”.
Ministrul Justiției le-a mulțumit procurorilor DIICOT pentru eforturile depuse în anul care s-a încheiat și i-a felicitat pentru rezultatele obținute, în condiţiile în care activitatea DIICOT şi a unităţilor de parchet, în general, a fost îngreunată şi de pandemia de coronavirus.
Totodată, Ion le-a transmis procurorilor DIICOT ”că vor găsi întotdeauna în Ministerul Justiției, cât timp se va afla la conducerea instituției, un sprijin onest în încercarea de a construi un mediu mai sigur pentru societatea românească”:
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
da da, vorbe, mai intai sa loviti in sifoanele din politie si procuratura, hai pa
Libertatea e cea mai pretioasa pentru mafioti.
Răspunderea magistraților și confiscarea extinsă indiferent de suma
…și să vezi surprize!
S’apoi mai discutăm…
Nu se vrea acest principiu.
Și unde este cu condamnare, nu se recuperează prejudiciul.
5 ani cu executare, după 2 eliberat cf CP și merită!
2-5-10k€ pentru ” urmași”!
Câți n-am face-o???
Discurs cu bla.bla.
Demagie maxima!
O sa prindere voi infractorii cu Pensiile Speciale!
La anu si la multi ani!
daca CA-ul aproba achizitii de milioane de euro nu mai verifica nimeni pe ce s-au dus banii pe semnaturile directorilor.
doar daca nu „lupta” ei-intre-ei si se dau in „gat”/”flagrant”
Tare-aș vrea să văd minunea asta. Dar tare mă tem că n-am s-o văd…
Oh nu o sa raman pe drumuri cine imi mai sponsorizeaza partidul
Din 8 comentarii 6 sunt ale unor oameni din sistem sau oameni care nu vor schimbare.
Eu unul nu înțeleg ce nu va convine la ce a spus Stelian. Nu e ok, in opinia voastră sa se facă confiscarea banilor obținuți ilicit?
Dar atunci ce ati vrea sa zică?
Ca infractorii pot beneficia de banii obținuți prin infracțiuni, după ce își ispasesc pedepsele si asa derizorii?
Sunteti duși cu capul bro.
Macar sa faca jumate din ce zice și tot e un progres enorm fata de tudorel, Iordache, si handicap ala de la PNL..
Bravo Stelian, tine o tot asa!!!
Flo, ce nu iti este clar, oameni s-au saturat de balivernele politicienilor, la fel si colegii de mai sus. Dupa 31 de ani, majoritatea dintre noi nu mai suntem naivi, nu mai punem botul ca tine la aceste declaratii inutile. Stelian sa faca treaba, apoi sa iasa si sa ne prezinte rezultatele. P.S. Daca tu ai impresia ca un om marunt ca Stelian o sa faca curatenie in Justitie, lasa-ma sa-ti spun ca esti foarte, dar foarte naiv, ca sa nu folosesc alt cuvant mai dur.
@Eugen,
Până una-alta Stelian Ion e singurul care l-a făcut pe dom’ Profesor să pună mâna pe telefon și să sune adunarea in Mordor-ul dâmbovițean, astfel incât orcile Savonea și Baltag să iasă la atac…
Răbdare și tutun, mai ales că se spune cum că Coviduț19 nu prea suportă mirosul de Iarba Dracului…!
Pana „lovesti” tu intervine prescriptia si mai recuperezi o p…!
Din păcate cei care trebuie să o pună în practică sunt cumpărați de Emi Pian sau înfrățiți cu clanul Duduienilor, Sadovenilor, Caranilor, Spoitorilor, Sportivilor, Cordunenilor etc etc etc
Mai puțină vorbă și mai multe fapte, dle ministru, e valabil și pentru dta.
Ce gargaragiu…
Ai mai spus tu ca faci aia sinailalta cu magistratii si n ai facut nimic.
Ai iesit din sedinta cu hotararile lor….
Vreau sa vad si eu un ministru USR ca face ceva.
Ca de aia v- am votat panaramelor!
Si Ghinea cu „pă verde si pă digital” sa l vad ca atrage fonduri. Si aduce bani in economie.
hahahahahahahahahahahahahaha!
Din putul gandirii omului lui Mazare! Nimic nou sub soare.
Imi aduc aminte de un alt ministru si ala s-a luptat cu coruptia pana a dat coruptia cu el de pamant. Raspundea la numele de scena Valeriu Stoica si a abrogat bancruta fauduloasa 24 de ore.
Oare cati de aici stiu de ce a debarcat desantul american la MJ?