Home » Articole » Ministrul francez al educației condamnă cyberbullying-ul și fenomenul pornit pe TikTok împotriva elevilor de clasa a VI-a. Blanquer: Este complet prostesc, este împotriva valorilor noastre

Ministrul francez al educației condamnă cyberbullying-ul și fenomenul pornit pe TikTok împotriva elevilor de clasa a VI-a. Blanquer: Este complet prostesc, este împotriva valorilor noastre

Ministrul francez al educației condamnă cyberbullying-ul și fenomenul pornit pe TikTok împotriva elevilor de clasa a VI-a. Blanquer: Este complet prostesc, este împotriva valorilor noastre
Ministrul francez al Educatiei, Jean-Michel Blanquer / Foto: Captura Facebook.com
Ascultă articolul

Copiii din Franța născuți în anul 2010 (cei de 10-11 ani) sunt, zilele acestea, victimele unui fenomen de cyberbullying: haștagul “#anti2010” de pe rețeaua de socializare și videoclipuri scurte TikTok a însoțit multe dintre videoclipurile recent urcate pe platformă și a adunat peste 40 de milioane de vizualizări, informează AFP, preluată de Euronews.

- articolul continuă mai jos -

Mișcarea este îndreptată împotriva elevilor de clasa a VI-a (la sixième, primul an de gimnaziu*), catalogată în presa din Hexagon ca “ură a celor mari pentru cei mici”. Ministrul francez al Educației a luat oficial poziție și a îndemnat administrațiile școlilor să fie vigilente în legătură cu amenințările apărute.

Ce spune ministrul francez al Educației, Jean – Michel Blanquer

Dragi colege și colegi, văd că există o mișcare care se extinde care constă într-o primire proastă făcută elevilor de clasa a VI-a și într-o hărțuire a elevilor născuți în 2010. În mod evident este complet prostesc, este împotriva valorilor noastre. Amintiți-vă când erați voi înșivă clasa a VI-a. Era un moment special să sosiți la școală și vă bazați pe o primire bună din partea tuturor. Fiți bine-veniți la rândul vostru, fiți vectori ai fraternității, fiți ambasadori împotriva hărțuirii și spuneți-le tuturor elevilor născuți în 2010, spuneți-le tuturor elevilor de clasa a VI-a: bine ați venit la școală! Lansăm mișcarea #BienvenueAux2010, bun venit tuturor celor care intră în clasa a VI-a și este evident că ceea ce va conta sunt valorile fraternității și nu prostia“, a spus ministrul francez al Educației, Jean – Michel Blanquer, într-un mesaj video postat pe Twitter.

Ministrul francez al Educatiei, Jean-Michel Blanquer / Foto: Captura Facebook.com

Știri video

Comentarii
  • Va mirati voi,francezii,cand vreti investitori ai partidului comunist chinez?Tik-tok-ul e chinezesc,o mizerie care parca e facuta sa destabilizeze ,ca atatea altele,valorile democratiilor occidentale!!Caci la ei,chinezii nu au voie sa permita copiilor pana la 14 ani sa foloseasca platforma!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole