Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş, aflat vineri în oraşul Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud, a declarat că România se află la răscruce de drumuri, iar mult criticata ordonanţă de urgenţă pregătită de către Guvern catalogată în spaţiul public drept ordonanţa de urgenţă a „austerităţii” aduce cu sine şi descentralizarea serviciilor publice, regionalizarea anumitor servicii publice. El a adăugat că această OUG este necesară pentru ca ţara noastră să nu ajungă în situaţia de a nu avea sustenabilitate în finanţele publice. Boloş a mai precizat că sunt peste 16.000 de şefi la banii publici care sunt de fapt ordonatori de credite, însă numărul acestora trebuie redus şi a subliniat că „nu poate merge la infinit ţopăiala şi dezmăţul privind cheltuielile publice”, scrie News.ro.
„Sper ca mult criticata reformă ordonanţă de urgenţă a austerităţii, care este pentru România, un reper, o răscruce. România se află la o răscruce de drumuri, iar această ordonanţă de urgenţă aduce cu sine, de asemenea, descentralizare serviciilor publice, aduce cu sine regionalizarea anumitor servicii publice şi să nu fiu înţeles greşit din perspectiva regionalizării. Acolo o să vedeţi elemente de reformă profundă care trebuiesc luate acum, nu mai târziu, pentru a nu mai ajunge la situaţii delicate pentru România din perspectiva sustenabilităţii finanţelor publice”, a explicat Marcel Boloş, vineri la Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud.
El a mai spus că sunt peste 16.000 de ordonantori de credite, iar numărul acestora trebuie redus, pentru că „nu poate merge la infinit ţopăială şi dezmăţul privind cheltuielile publice”.
Citește integral pe economedia.ro