Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Energiei Virgil Popescu a transmis, vineri, că nu se va pune problema, în niciunul din scenarii, ca populația sau clienții protejați să nu aibă încălzire.
Ministrul a transmis că România a depăşit deja gradul de umplere al depozitelor de gaze, potrivit calendarului asumat în fața Comisiei Europene.
„Astăzi avem peste 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale dintr-un total de capacitate de 3,07 miliarde. Noi la 1 august, în faţa Comisiei Europene, ne-am angajat pe gradul de umplere că vom avea 46%. Noi avem deja acum aproape 50 %. La data de 1 septembrie va trebui sa avem 57 %, la data de 1 octombrie 66 % şi la 1 noiembrie 80%”, a transmis el.
Citește integral pe economedia.ro