Home » Articole » Ministrul Economiei: Start-Up Nation va continua. Analizăm eficienţa schemelor de ajutor de stat

Ministrul Economiei: Start-Up Nation va continua. Analizăm eficienţa schemelor de ajutor de stat

Ministrul Economiei: Start-Up Nation va continua. Analizăm eficienţa schemelor de ajutor de stat
Foto: Unsplash / Glenn Carstens-Peters
Ascultă articolul

Programul Start-Up Nation va merge mai departe, însă Ministerul Economiei intenţionează să analizeze eficienţa tuturor schemelor de ajutor de stat pentru a le optimiza, întrucât actualul model, bazat pe finanţări punctuale pentru firme, nu garantează apariţia unor companii sustenabile pe termen lung, a declarat ministrul de resort, Irineu Darău, la o conferinţă de specialitate, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte programul Start-Up Nation, „întregul mecanism şi flux depind de fonduri europene, dar şi de bugetul naţional”.

„Start-Up Nation va merge înainte. Sper ca, din mers, să mai pot optimiza nişte lucruri. Pe parcursul acestui an îmi doresc foarte mult să analizez toate schemele de ajutor de stat din sfera Ministerului Economiei şi să comparăm un pic eficienţa lor, poate să le mai optimizăm pe parcurs, pentru că astăzi nu avem o analiză comparată pentru a vedea, pe termen mediu şi lung, care scheme de ajutor trebuie încurajate şi optimizate şi la care trebuie să renunţăm”, a menţionat Irineu Darău, la conferinţa „Inovaţia în economia românească – adecvarea companiilor la trendurile tehnologiei globale”, organizată de publicaţia Curs de Guvernare.

În opinia sa, Start-Up Nation este unul dintre exemplele „de succes”, însă există şi „dubii serioase că este definit şi implementat în mod optim”.

„Tentaţia este aceeaşi: hai să dăm bani unor companii, one shot, pe termen scurt. Practic, finanţăm angajarea a unu-doi oameni, sperând că din această sită vor ieşi şi inovare, şi companii pe bune, care să trăiască 20 de ani. Se întâmplă asta, în medie? N-aş crede. Mai trebuie să schimbăm modul de a face lucrurile, dacă vrem să obţinem rezultate diferite”, a adăugat ministrul.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole