Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lucrările urgente de la Praid nu vor fi finalizate până la termenul asumat de 1 iulie, a scris pe pagina sa Facebook, ministrul Economiei şi Digitalizării, Radu Miruţă, transmite Agerpres.
„Am fost duminică la Praid. De ce? Pentru că nu mă mulţumesc cu hârtii şi rapoarte, vreau să văd cu ochii mei realitatea din teren. Parte din ceea ce mi s-a transmis până acum a fost cosmetizat. Asta am observat la faţa locului împreună cu Diana Buzoianu, ministrul Mediului. Şi realitatea e dureroasă: statul român a greşit. Nu din neatenţie, ci cu bună ştiinţă. A călcat în picioare dreptul oamenilor din zonă la o viaţă demnă şi prosperă. Nu se vor termina nici lucrările urgente până la termenul asumat de 1 iulie. Şi nu doar din cauze imprevizibile. Mai sunt de făcut 70 de suduri care unesc ţevile de 2 metri diametru şi se fac 5-7 pe zi, în mod ideal. Dacă nu plouă, impactul în aval e controlabil: acum tot debitul Corundului este pompat la intrarea în zona care sărează apa şi este deversat 600 metri mai jos”, a informat oficialul.
Galeriile fostei mine sunt pline ochi cu şase milioane de metri cubi de apa ajunsă la saturaţie. Pe alocuri apar surpări de pereti/tavan care dislocuiesc şi scot la suprafaţă un volum asociat de apă sărată. Când plouă, la fel. „Da, s-a greşit la Praid. Se ştia bine ce trebuie făcut, însă nu s-a făcut. Deci nu vorbim de o greşeală „abstractă”. Sunt oameni, cu nume şi prenume, care au luat decizii greşite privind salina. Şi vă asigur: vor răspunde pentru asta”, a declarat Miruţă.
Acesta a anunţat că de luni dimineaţă localnicii pot depune dosarul pentru a primi ca sprijin din partea statului 15% din cifra de afaceri realizată anul trecut.
„În paralel, sunt preocupat să valorificăm în continuare această resursă, să atacăm muntele de sare dintr-un alt punct, iar odată cu asta întreaga comunitate locală să revină la ceea ce făcea înainte”, a afirmat ministrul Economiei.
Articolul continuă mai jos
La rândul său ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a scris pe pagina sa Facebook: „Am fost duminică, alături de Ministrul Economiei şi Digitalizării, Radu Miruţă, la Salina Praid, să vedem pe teren, ce vom discuta luni în CSAT. Pentru că hârtiile de la Bucureşti nu bat mereu cu ce se întâmplă în realitate. Lucrările care trebuie finalizate de urgenţă, asumate până la data de 1 iulie, cel mai probabil nu se vor termina la data stabilită. Dacă plouă, termenul se întârzie şi mai mult”.
Oficialul a atras atenţia că „o zonă care ar fi trebuit să fie un furnicar pentru a se termina la timp lucrările, pare aproape părăsită. Dar, mai presus de orice, ne interesează să găsim soluţii pentru oamenii din zonă să aibă acces la apă potabilă urgent şi să se valorifice resursele de la salină cât mai rapid”.
„Sunt oameni, cu nume şi prenume, care au luat decizii greşite privind salina. Şi vă asigur: vor răspunde pentru asta” 🙂
Daca oamenii aia, „cu nume si prenume”, sunt protejati politic (de PSD si PNL, care i-au numit), Miruta (USR) nu le va face absolut nimic, va musamaliza ancheta, ca sa nu deranjeze coalitia!
Asa cum acelasi Miruta a votat pentru ca incompetentul Busuioc (PSD) sa ajunga la CCR, tot ca intelegere in coalitie…
Analogia este una răuvoitoare, din moment ce legea îl obligă pe ministru să trimită concluziile raportului Corpului de control către Procuratură. Simplu, nu ? Sau o vei ține pe abată și vei pretinde în continuare că usereul va încălca legea doar că să „salveze” coaliția ? 🙂