Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a solicitat SPEEH Hidroelectrica SA, titularul proiectului privind „Creşterea ponderii producţiei de energie electrică din surse regenerabile prin finalizarea lucrărilor şi asigurarea monitorizării permanente a impactului asupra mediului la amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu”, revizuirea raportului de evaluare a impactului asupra mediului.
În luna octombrie, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, s-a deplasat în comuna Gura Teghii, din judeţul Buzău, unde a discutat cu localnicii pe tema continuării lucrărilor de construcţie a hidrocentralei Surduc-Siriu. La momentul respectiv, o parte dintre locuitori au atras atenţia că proiectul ar putea afecta atât mediul, cât şi resursele de apă, din ce în ce mai reduse necesare populaţiei, existând şi păreri conform cărora orice proiect care ar aduce un plus de energie în sistemul naţional se poate dovedi benefic.
„La Surduc, da, cred că este nevoie să fie făcută o analiză. Eu nu spun să fie făcute analizele pentru a respinge aceste lucrări, dar spun că aş vrea ca absolut toţi miniştrii să-şi ia în serios treaba şi să nu dea proiecte doar de dragul de a fi pe hârtie. Pentru că nu ne ajută cu nimic să avem putere instalată pe hârtie şi, de fapt, să nu ajungem niciodată să o atingem nici măcar cu 50%”, declara, la acel moment, Diana Buzoianu.
În contextul discuţiilor anterioare, Ministerul Mediului a anunţat că a fost solicitată revizuirea raportului de evaluare a impactului asupra mediului în ceea ce priveşte proiectul Surduc-Siriu.
„Din punct de vedere al protecţiei mediului, proiectul intitulat „Creşterea ponderii producţiei de energie electrică din surse regenerabile prin finalizarea lucrărilor şi asigurarea monitorizării permanente a impactului asupra mediului la amenajarea hidroenergetică Surduc-Siriu’ se află în procedura de evaluare a impactului asupra mediului (procedura EIA), respectiv în etapa de analiză a calităţii raportului privind impactul asupra mediului. (…) Urmare analizei şi observaţiilor formulate de autorităţile şi instituţiile implicate în procedura EIA, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a solicitat titularului revizuirea raportului de evaluare a impactului asupra mediului (RIM), a studiului de evaluare adecvată (EA) şi a studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă (SEICA) elaborate pentru proiect”, a transmis, pentru AGERPRES, MMAP.
Proiectul amenajării hidroenergetice Surduc-Siriu se desfăşoară în judeţele Buzău, Covasna şi Vrancea, pe râurile Buzău, Bâsca Mare, Bâsca Mică şi Zăbala şi a fost demarat în anul 1981.
„După modificarea/completarea studiilor anterior menţionate, acestea vor fi postate pe site-ul MMAP pentru consultare publică timp de 10 zile. Procedura de evaluare a impactului asupra mediului se finalizează la momentul emiterii/respingerii acordului de mediu, dată care nu poate fi estimată în acest moment”, informează sursa citată.
În urma vizitei din luna octombrie în judeţul Buzău, ministrul Diana Buzoianu a mai declarat că acordurile de mediu pentru amenajarea unor hidrocentrale vor fi aprobate doar în baza unor studii şi date obiective.