Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Sănătăţii (MS) a solicitat direcţiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanţă şi unităţilor de primiri urgenţe activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile extreme să poată fi reduse, transmite Agerpres.
„Ministerul Sănătăţii solicită direcţiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanţă şi unităţilor de primiri urgenţe activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile extreme să poată fi reduse. Serviciile de ambulanţă – alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere. Direcţiile de sănătate publică – verificarea condiţiilor de asigurare a asistenţei medicale în unităţile sanitare (stocuri de medicamente de urgenţă, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate/agravate de caniculă, resursa umană)”, a informat, vineri, Ministerul Sănătăţii.
Direcţiile de sănătate vor colabora cu autorităţile locale pentru amenajarea punctelor de asistenţă a populaţiei în caz de nevoie.
„Ascultaţi sfaturile medicilor şi evitaţi expunerea prelungită la soare, deshidratarea şi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie”, recomandă MS.