Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
România a semnat, luni, contractul de asistenţă cu Banca Mondială pentru îmbunătăţirea sistemului public de pensii, a anunţat, pe Facebook, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi.
„Am semnat, astăzi, contractul de asistenţă cu Banca Mondială, jalon în PNRR, pentru oferirea de consultanţă în vederea îmbunătăţirii Legii 127/2019, privind sistemul public de pensii din România. Aşa cum am promis, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale este implicat în aplicarea PNRR şi continuă, în acelaşi timp, diligenţele pe lângă oficialii europeni, în vederea ajustării anumitor prevederi din PNRR, care încorsetează eliminarea inechităţilor identificate, în prezent, în practică, din cauza neaplicării integrale a Legii 127/2019”, a precizat Budăi, potrivit Agerpres.
Potrivit ministrului, valoarea contractului încheiat cu Banca Mondială este de 1,5 milioane de euro, „ceea ce înseamnă că restul de 2,5 milioane de euro, dintre cele 4 milioane de euro prevăzute în PNRR pentru consultanţa pentru pensii, rămân la dispoziţia României”.
Citește integral pe economedia.ro