G4Media.ro

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 5,8 miliarde lei, în luna…

Sursa foto: Știrile Pro TV

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 5,8 miliarde lei, în luna iunie

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,1 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 705 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Suma totală, de 5,805 miliarde lei, este cu 255 de milioane de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în luna mai a acestui an, de 6,06 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, pe 2 iunie va fi organizată o licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 400 milioane de lei, cu scadenţa în 27 mai 2026.

De asemenea, pe parcursul lunii iunie vor fi organizate licitaţii pentru 11 emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,7 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (705 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitaţii pentru opt emisiuni de obligaţiuni de 400 milioane lei, în zilele de 2 iunie, 10 iunie, 16 iunie, 19 iunie (două), 23 iunie, 26 iunie şi 30 iunie, iar alte trei licitaţii sunt pentru emisiuni de 500 milioane lei, una în data de 5 iunie şi două în data de 12 iunie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.