G4Media.ro

Ministerul de Interne propune din nou ”cartele pre-paid doar cu buletinul”. CCR…

Sursa foto: Pexels

Ministerul de Interne propune din nou ”cartele pre-paid doar cu buletinul”. CCR a stabilit deja că o prevedere similară este neconstituțională

Marți a fost semnat Regulamentul de organizare și funcționare a Comitetului Interministerial privind sistemul apelurilor de urgență 112, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Interne.

Temele discutate marți în cadrul Comitetului au urmărit, printre altele, și ”necesitatea promovării unui act normativ distinct care să reglementeze obligația înregistrării datelor personale la achiziționarea cartelelor Pre-Paid”.

Altfel spus, s-a adus din nou în discuție obligația persoanelor de a-și pune la dispoziție datele personale în momentul în care vor să cumpere cartele de telefonie mobilă. O prevedere similară a fost deja declarată neconstituțională de CCR.

Alte discuții teme discutate marți în cadrul Comitetului Interministerial privind sistemul apelurilor de urgență 112 au făcut referire la:

• Intervențiile legislative imediate necesar a fi operate pe textul OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență;
• Aspectele tehnice care limitează și condiționează implementarea imediată a tehnologiei AML (Advanced Mobile Location);
• Analiza posibilităților de reglementare, de către ANCOM, a modului de acoperire a zonelor în care nu există semnal GSM.
Ca priorități imediate pentru ședința de mâine, au fost stabilite următoarele acțiuni
• STS și ANCOM vor conveni și disemina către toate celelalte entități din componența Comitetului, propunerile de modificare a OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență;
• IGSU va transmite ANCOM zonele fără semnal TETRA constatate pe timpul misiunilor operative din competență;
• Completarea raportului de informare a prim ministrului, potrivit structurii Cadru aprobate cu aspectele din competența entităților reprezentate în Comitet;
• Completarea și explicitarea de către STS a aspectelor tehnice care limitează capacitatea de localizare prin utilizarea tehnologiei AML, chiar și în condițiile implementării acesteia.

sursa foto: Pexels.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

29 comentarii

  1. Guvernul Ecaterina Andronescu, unde facem lucruri, dar nu stim ce facem, doar sa para ca facem ceva.

    Ce-ar fi sa mergeti la vot si sa votati cu niste oameni cinstiti? Asa, de distractie.

  2. Daca-s prosti, sunt prosti!

    • Sa vezi specula cu sim-uri la coltul strazii.
      O prostie.
      Individul asta unde incarca nr ala de telefon de pe care a sunat copiljl ala? E plin de puncte de incarcare in Caracal? Terminalul ala sau abonamentul care incarca, contul bancar, etc era pe Marte, nu avea un nr de inregistrare?

    • Aia cu „sim la coltul strazii” vor avea de suferit cand cineva o sa faca infractiuni cu numerele cumparate de ei. Cel mai ieftin vor scapa cu usa de la apartament sparta de politie, cel mai scump e ca s-ar putea sa fie acuzati ca sunt complici. Nu cred ca se vor inghesuii prea tare sa vanda cartele cumparate pe numerele lor.

    • De ce ma @Cryssy? Pai e suficient sa spuna ca n-au stiut ca cineva are SIM-ul ala pe numele lor. La cate baze de date se traficheaza in Romania, mi se pare o tampenie sa ceri buletin pentru SIM. Te poti trezi cu usa sparta fiindca ghici ce, un tampit ti-a folosit datele personale ca sa cumpere o cartela. Acum zi si mia, e vina ta ca cineva a folosit datele tale personale dintr-o baza de date ca sa cumpere o cartela? Nu cred.

  3. Ministetul de interne ? Ah,aprozarul ala unde lucra carmen dan!

  4. Acum serios, de ce-i neconstitutional sa cer buletinul cand omul cumpara un serviciu? S-ar scapa de foarte multe excrocherii ce se fac de pe numere de cartele.

  5. Eu propun ca noi romanii sa iesim mai mult in strada
    Personal, am predat un buletin parlitilor de la Orange cand am venit intr-o vacanta in tara si aveam nevoie de telefon
    Asta acum vreo 6-7 ani futu-i in inima
    Ingradirea drepturilor romanilor e prea pe fata, trebuie sa ii rasturnam pe astia din PSD de la putere si sa incepem sa ii ancchetam mai repede sa ii aruncam in puscarii!

    Hai USR, Hai Iohannis!

    • Nu mai bine iesi la protest cu alti idioti sa cereti ca autoritatile competente sa grabeasca cercetarile si sa gaseasca fetele in viata? Oriunde s-ar afla ele,in tara sau scoase peste hotare. Pt ca varianta individului nu se verifica prin gasirea de cadavre.

    • In alte țări nu activează sim-ul până nu oferi operatorului de telefonie mobilă și câte kilograme ai avut la naștere. Ai noștri sunt mai cu moț, din ăla pe care îl faci în wc-eu.

  6. N-are nicio treaba cu cazul; au dat-o in bara ca nu stiu sa raspunda la 112 la Caracal – acum profita sau se afla asa in treaba ca bata in balta fascistii neocomunisti aberanti de la SRI si acolitii lor sa bage pe gat idei vechi care nu faceau nicio diferenta, ca nu la carte prepay a fost buba, si chiar daca e prepay toti poti localiza apelul

  7. P.S. alta aberatie marca PSD care l-a sedus ai pe Iohannis aruncata in public zilele astea a fost „adeverinta de non-violator” pentru cei care lucreaza cu copii, o birocratie si hartie absolut inutila dar probabil de obtinut cu multe drumuri si o taxa, caci deodata parca toti in Romania inclusiv imbecilii care ne conduc au uitat ca fiecare individ certat cu legea are….cazier! ba ce inventie, exista cazier in Romania la naiba pe care poate sa il consulte oricans politia sau – daca e prea complicat – sa ceara direcorii scolilor cu un telefon o verificare de cazier la inceputul anului!

  8. Dacă vine un CCR care nu e pesedist și spune că achiziționarea de cartele prepay doar cu buletinul este constituțională cine plătește eroarea?

  9. Cand eu am iesit la vot altii stateau comod la o bere si ma numar printre tampitii care a ridicat USR la fileu ca sa aveti voi alternativa azi.
    Daca va imaginati ca la privat nu exista badarani si pile va inselati.
    Peste tot sunt si am certitudinea azi ca numai Dumnezru mai poate schimba ceva.
    Un lucru este cert Usr sa isi faca parteneriat privat intre ei ca prefer sa nu mai votez dar pe astia nu mai pun stampila!

  10. Votati psd, votati zdrentele vechi de politicieni, votati-i pe aia din 89 incoa, votati biserica. Dar nu mai comentati ca va mor copiii . Sau mergeti la vot, si votati. Dati jos cu cacaturile alea de oameni, altfel nu se schimba nimic !

  11. Este in ordine. Si cartelele trebuie inregistrate.In Austria de un an si-n Germania de doi Este in vigoare.Iesirile din Tara trebuie facute doar cu pasaport.Asa se poate pune la punct si o parte din traficul de persoana..

  12. Decizia CCR??? Trebuie să murim cu ia de gât????

  13. Nimeni nu ar trebui sa mire stupiditatea sau stangacia politiei si serviciilor care raspund la 112 : acum doua zile sunt la ora 2 noaptea la 112 si mi se da politia ca sa reclam tulburarea ordinii publice, in mijlocul strazii, sub fereastra, doi indivizi cu o boxa si un bidon de berr muzica la maxim…Faza bizara e ca la 2 si ceva, curand dupa ce inceteaza zgomotul, ma tezeste interfonul : doi jandarmi vin pana la usa, scoala toata casa, ca nu eram singur – tocmai de asta reclamasem ciudata galagie, ca sa doarma lumea – doar ca sa imi ceara buletinul!….Nimic grav, dar asa ca chestie, la ce trebuia sa mai suni si la usa la mine in cazul asta? in loc sa rezolvi simplu problema, sa amendezi pe ala cu boxa, ca ti-am dat datele personale si informatiile suficiente la telefon. Eu nu cred ca politia romana are vreun fel de proceduri, in afara de invechitele somatii si fixurile astea cu cerutul buletinului (poate chiar aveau nevoie ca sa noteze asta undeva, desi am vb cu un politist la telefon, nu stiu, dar e de doua ori!), sau macar intuitie in relatia cu cetateanul, totul se face dupa feeling-ul si urechea celor care sunt in situatie, dupa cum ai noroc.

  14. Nu inteleg care ar fi problema..

    Chiar daca nu are legatura cu Caracal..ca da..trebuiau sa fie in stare sa localizeze apelul si in primul rand sa nu o ia pe fata la misto la telefon cand se auzea clar ca ea era disperata!!!!

    Revenind..nu vad nici o problema in asta.. ar fi ceva normal care se intampla si in alte tari europene. Am avut cartele pre-pay si in Italia si in Germania si in amandoua locuri am avut nevoie de pasaport ca sa le cumpar.

    • In Germania si Italia nu se vand baze de date personale ca la usa cortului cum se intampla in Romania.

  15. Italia,Franta,Spania- intotdeauna am cumparat sim-uri numai cu pasaportul si copia dupa pasaport.

  16. Fara sa spun c-as fi impotriva prezentarii actelor la cumpararea unei cartele… nu vad rostul. Cel putin in contextul cazului de fata.
    Sa ma explic. Eu, X, ma duc cu buletinul sa-mi cumpar cartela. Dau numele si adresa de domiciliu. Cu ce ajuta datele astea in cazul unei rapiri, sa zicem? Politia stie ca numarul respectiv a fost alocat lui Y-gulescu, domiciliat in Cucuietii din Deal, prima pe dreapta. Dar tot nu localizeaza apelul. Iar in cazul probabil in care rapitorul nu se duce cu victima acasa, datele din buletin ajuta fix cat lumanarea pe mort. Ca sa nu spun ca si daca rapitorul este acasa la el, politistii tot stau cu mainile sub fund, intrebandu-se daca sa intre sau nu in locatia indicata…

    Deci.
    N-am nimic impotriva cumpararii de cartele telefonice pe buletin, dar nu spuneti ca asa se vor rezolva toate problemele. Asa se vor rezolva doar problemele celor de la 112, care vor putea da mai usor amenzi celor care le deranjeaza somnul de frumusete.
    In niciun caz insa, NU se va rezolva problema gasirii victimei unei rapiri!

  17. 1. Localizarea apelului se poate face și fără identificarea apelantului. Eu nu doresc să renunț la dreptul de a avea un telefon public în buzunar.
    2. Cum adică 112 are „o linie” și aia e „ocupată”?! Adică nu poți avea un număr nelimitat de linii pentru acel număr?! Ce avans tehnologic a văzut omenirea de la inventarea telefonului și noi nu putem avea o infinitate de linii pe același număr?!
    3. Chiar dacă nu răspunde cineva local la 112, nu poate avea o aplicație unde caută „Bolt dig” și să îi dea niște rezultate relevante? Da, la 112 trebuie să răspundă un agent care știe folosi un c.cat de calculator; cu alte cuvinte echivalentul la „a ști să scrii” în ziua de azi.

  18. cand mi am luat eu tel si cartela pre-paid, in 2001, trebuia sa trec datele din buletin..nu m am simtit lezata si nici cu integritatea afectata…nu inteleg de se scandalizeaza lumea ca tre sa iei cu buletinul tipul asta de cartele..in fond, iti lasi datele din buletin pe toate gardurile, stau cu fb cu pozele in cele mai mici detalii, dar te simti afectat daca tre sa iei cartela cu buletinul

    • Avem nevoie de cartele anonime, deoarece să zicem că cineva vrea să dea în gât niște infractori din vâful ierarhiei sau din vre-o companie (wistleblowers) și vrea să se conecteze la Internet anonim și la Tor să trimită la G4Media niște documente incriminatoare, iar apoi să se deconecteze și să arunce cartela și telefonul (care are IMEI unic).

  19. În Spania am cartela pre-paid cumpărată cu buletinul și nu am avut insomnii din cauza asta…

  20. Desi nu sunt pesedist, masura mi se pare buna. Chiar ma mira acei ce o resping.(presupunind ca sunt oameni normali la cap) In foarte multe tari si continente nu poti avea o cartela prepaid fara buletin sau pasaport dup caz, plus o suma consistenta la achizitiobnarea cartelei. Asa C alasati vrajeala, masura este necesara chiar daca aparent nu este democratica. In fond si democratia este un deziderat spre care ne indreptam, vom vedea ce si cum indata ce vom ajunge acolo

  21. E foarte constitutionala, asa e in toate tarile europene.