Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul de Interne al Rusiei a prezentat un proiect de decret prezidenţial care intenţionează să includă printre funcţiile poliţiei şi pe aceea de protejare a „valorilor spirituale şi morale tradiţionale”, potrivit documentului publicat vineri pe portalul de stat al informaţiilor juridice, informează vineri agenția EFE, citată de Agerpres.
Proiectul prevede includerea în lista de sarcini a Ministerului de Interne, aprobată de preşedintele rus Vladimir Putin, a unui punct nou, referitor la „activităţi ce vizează păstrarea şi întărirea valorilor tradiţionale ruseşti, spirituale şi morale”, deşi nu precizează cum ar trebui dusă la îndeplinire această sarcină.
Acest proiect face parte din eforturile guvernului rus de a pune bazele unei politici de stat vizând conservarea şi întărirea valorilor tradiţionale ruseşti, spirituale şi morale, până în 2026 şi se înscrie pe linia agendei anti-LGBT a Kremlinului.
Anterior, Curtea Supremă a interzis mişcarea internaţională LGBT în Rusia, considerând-o drept o „organizaţie extremistă”, la solicitarea Ministerului Justiţiei şi în pofida protestelor activiştilor LGBT şi a apărătorilor drepturilor omului.
În noiembrie 2022, Duma de Stat a adoptat o lege care a interzis complet propaganda LGBT, pedofilia şi schimbarea de sex. În luna iunie a acestui an a interzis operaţiile chirurgicale de schimbare de sex, ceea ce a provocat o mare alarmă în rândul comunităţii transsexuale.
Viceministrul Justiţiei, Andrei Lughinov, a asigurat ONU că în Rusia nu există discriminare sau persecuţie a comunităţii homosexuale şi a apreciat că interzicerea demonstraţiilor publice ale acestei comunităţi răspunde valorilor morale ale ţării.
Reforma constituţională din 2020 a introdus conceptul căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie, după ce preşedintele Vladimir Putin a asigurat că, atât timp cât va fi şef al statului, nu vor avea loc căsătorii ale homosexualilor în Rusia.