Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mii de oameni au demonstrat, joi, în centrul oraşului Tbilisi din Georgia, pentru eliberarea fostului preşedinte pro-occidental Mihail Saakaşvili, care a fost încarcerat după revenirea din exil pe 1 octombrie, transmite Reuters, citată de News.ro.
La demonstraţie au participat cele mai multe persoane de la arestarea lui Saakaşvili pentru abuz de putere şi ascunderea dovezilor pe vremea când era preşedinte, acuzaţii despre care acesta afirmă că sunt motivate politic.
Saakashvili, care a intrat în greva foamei în închisoare pe 1 octombrie, s-a adresat mulţimii într-o declaraţie scrisă citită pe o scenă de avocatul său.
”Este timpul să salvăm Georgia acum, de aceea trebuie să fim împreună … Această Cartagină a răului, trădării şi asupririi va cădea cu siguranţă”, a scris fostul preşedinte, referindu-se la oraşul antic distrus de război.
Multe steaguri naţionale georgiene au fost văzute deasupra mulţimii, iar unii au ţinut şi steaguri ale Uniunii Europene.
Politicianul care a condus Revoluţia Trandafirilor în 2003, care a pus capăt preşedinţiei lui Eduard Şevardnaze, este un personaj important pentru membrii opoziţiei, dar luat în derâdere de către detractorii săi din partidul de guvernământ al Georgiei.
A doua zi după arestarea lui Saakalvili, partidul de opoziţie Mişcarea Naţională Unită, fondat de fostul preşedinte, a primit 30,7% din voturi la alegerile municipale, pierzând în faţa partidului Visul Georgian, care a câştigat 46,7%.
Nika Melia, preşedintele UNM, urmează să participe la turul doi al alegerilor primare din Tbilisi din 30 octombrie, despre care Saakaşvili a afirmat în declaraţia sa că va fi ultimul pas către înlăturarea regimului de guvernământ.
Au iesit progresistii neomarxisti.
Ce altă replică poate să vină de la un postac rus? Încă vă doare discursul lui de UN, nu-i așa ? Tot ce a spus în respectivul discurs a avut loc, Rusia a fost și va rămâne un opresor care caută mereu să o ucupe teritorii străine.
O ții langa cu discursul PSD-ist, șoșocule. Habar nu ai cu ce se mânca neomarxismul, dar scrii si tu, nene, că e la modă:)))
la protestele astea nu umbla covid-ul.