G4Media.ro

METEO Vreme instabilă, cu ploi, grindină şi vânt în Bucureşti până luni…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

METEO Vreme instabilă, cu ploi, grindină şi vânt în Bucureşti până luni dimineaţa

Vremea va deveni instabilă în Bucureşti şi până luni dimineaţa vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, dar şi grindină, precum şi intensificări ale vântului, pe fondul scăderii chiar şi cu 10 – 11 grade a valorilor termice maxime, comparativ cu cele semnalate în ultima perioadă, reiese din prognoza de specialitate publicată, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, în intervalul 2 aprilie, ora 13:00 – 3 aprilie, ora 9:00, înnorările se vor accentua treptat şi, mai ales spre seară şi la începutul nopţii, vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice şi cu o probabilitate destul de mare căderi de grindină. În intervale scurte de timp vor cădea cantităţi de apă de 5 – 7 l/mp şi, izolat, de peste 10 l/mp.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată, în special asociate averselor. Temperatura maximă va fi de 20 – 21 de grade, iar cea minimă de 6 – 7 grade.

Totodată, în intervalul 3 aprilie, ora 9:00 – 5 aprilie, ora 10:00, în Capitală, vremea va fi închisă şi vor fi perioade în care va ploua. Ploile vor fi mai intense pe parcursul zilei de duminică (4 aprilie) şi în noaptea de duminică spre luni (4/5 aprilie). Prin acumulare, cantităţile de apă vor fi însemnate, astfel încât, până la sfârşitul intervalului, se vor totaliza în medie 15 – 20 l/mp şi, izolat, 25 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă, în scădere semnificativă faţă de zilele precedente, va fi de 11 – 12 grade, sâmbătă, în timp ce duminică se va situa în jurul valorii de 8 grade. Valorile minime vor fi cuprinse între 4 şi 6 grade.

ANM a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ninsori, valabilă până luni dimineaţa în zonele înalte din 18 judeţe şi a actualizat informarea de ploi, vânt şi vreme rece, ce vizează majoritatea regiunilor în acelaşi interval.

Astfel, în intervalul 3 aprilie, ora 18:00 – 5 aprilie, ora 10:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme rea în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde la altitudini în general de peste 1.500 de metri va ninge, local moderat cantitativ. Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.

De asemenea, în perioada 2 aprilie, ora 13:00 – 5 aprilie, ora 10:00, va fi valabilă o informare de ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului şi răcire accentuată a vremii în cea mai mare parte a ţării.

Meteorologii precizează că vremea se va răci accentuat, vineri (2 aprilie), în vestul, centrul şi nordul ţării, respectiv sâmbătă şi în sud şi sud-est, devenind deosebit de rece pentru această dată, la sfârşitul săptămânii, în cea mai mare parte a ţării.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...