Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Meteorologii au emis, miercuri după-amiază, Cod roşu de vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni, în mai multe localităţi din judeţele Argeş şi Dâmboviţa, avertizarea fiind valabilă până la ora 17.00, transmite News.ro.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri după-amiază, o avertizare Cod roşu de fenomene meteo periculoase, pentru judeţele Argeş şi Dâmboviţa, valabilă de la ora 16.10 până la ora 17.00.
Potrivit meteorologilor, în acest interval, se vor înregistra grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului, chiar vijelii.
Zonele vizate sunt, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, judeţele Argeş, cu localităţile Mihăeşti şi Hârtieşti, şi Dâmboviţa, cu localităţile Pucioasa, Vulcana-Pandele, Doiceşti, Glodeni şi Brăneşti.
Intervalul de valabilitate al Codului roşu este 04/06/2025 16:10 04/06/2025 17:00