
METEO Cod galben de caniculă şi disconfort termic în zece judeţe, inclusiv în Bucureşti, până miercuri dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic în zece judeţe din sudul şi sud-estul ţării, inclusiv în municipiul Bucureşti, valabilă în intervalul 15 iulie, ora 10:00 – 16 iulie, ora 10:00.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit meteorologilor, marţi, valul de căldură va persista în sudul Olteniei, în sudul, centrul şi estul Munteniei, precum şi în Dobrogea continentală, unde va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 34 – 37 de grade, iar cele minime de 19 – 22 de grade şi vor caracteriza o noapte tropicală, transmite Agerpres.
Judeţele atenţionate în totalitate sunt Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila şi municipiul Bucureşti, iar parţial Constanţa şi Tulcea.
Meteorologii avertizează că valul de căldură va persista până miercuri în regiunile sudice, iar joi se va manifesta în cele sud-estice.
De asemenea, un Cod galben caniculă şi disconfort termic va intra în vigoare luni, la ora 12:00 şi va fi valabil până marţi, la ora 10:00. Astfel, valul de căldură se va manifesta în vestul şi în sudul Olteniei, în sudul, centrul şi estul Munteniei, precum şi în Dobrogea continentală, unde va fi caniculă şi disconfort termic ridicat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 35 – 38 de grade, iar cele minime de 18 – 21 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
De altfel, pentru luni, în intervalul orar 12:00 – 21:00, meteorologii au avertizat că valul de căldură se va manifesta în vestul şi în sudul Olteniei, în jumătatea de sud a Munteniei, precum şi în sudul Dobrogei continentale, unde va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi de 35 – 38 de grade Celsius.
Potrivit ANM, valul de căldură va persista până la mijlocul săptămânii, în regiunile sudice.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.