Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Niciunul dintre mercenarii pe are Occidnentul îi trimite în Ucraina, să lupte pentru ”regimul naţionalist”, nu va beneficia de dreptul combatanţilor, în virtutea dreptului internaţional umanitar, avertizează un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, relatează AFP.
”Doresc să declar în mod oficial că niciunul (nu poate) beneficia de statututul de prizonier de război”, a subliniat el, citat de agenţia rusă de presă de stat Tass.
Deţinuţii vor fi trimişi să fie judecaţi cu privire la crimă.
”Îi îndemnăm pe toţi cetăţenii străini care ar putea să intenţioneze să se ducă să se bată pentru regimul naţionalist de la Kiev să se gândească extrem de bine înainte să plece la drum”, îi avertizează Konaşenkov pe voluntarii internaţionali.
Sursa foto: President of Ukraine
De cand s-au inrolat toti useristii, vaxerii, botnitarii, rodditorii si restul faunei de Bucuresti, PEREMOGA este garantata.
Mars AURolacule .. cu harnealã Sosocarã
avand in vedere ca rusia nu a declarat razboi Ucrainei orice rus prins cu arma in mana pe teritoriul ucrainei poate fi EXECUTAT SUMAR conform „dreptului internaţional umanitar” invocat chiar de rusi.
ca ucrainienii sunt iau prizonieri si de fapt isi doresc doar sa fie lasati in pace in tara lor nu inseamna ca nu ar putea face exact ce rusii ameninta ca vor face.
in plus a vorbi ca demnitar rus de dreptul international si crime impotriva umanitatii e similar cu a vorbi de funie in casa spanzuratului !
Dca omori un scelerat precum Vladolf Putler nu e crima, e un bine facut umanitatii. Dar ce sa spuna rusii….
+1000000
Pai are dreptate din punctul asta de vedere conform Comventiei de la Haga.
De obicei sunt împotriva pedepsei capitale, dar în cazul lui putzler, subscriu cu 10 mâini.
nu are cum sa aibe dreptate ca e un dictator. lor nu li se mai da voie sa tipe ca vor reguli. a iesit de sub palaria legilor. bombele termobarice erau corecte? nu violau conventia de la haga? dar uciderea civililor?
@I
Da da, zise putinica in timp ce bombardeaza civili cu munitie cu dispersie (cluster bombs)
Cum spuneam un rus bun este unul decedat.
Hai, treci la nani !
Ajunge cu tastatura, mama; te mai joci di maine !
Nu am zis ca Putin respecta dreptul international umanitar si al razboiului. Din contra. Dar aici are dreptate:))
@ l
Putinica vezi ca rublele tale nu mai valoreaza cat o ceapa degerata. Mars la cotet putinica
Ți-a venit rândul la pașapoarte,
sau deja ai ajuns pe malul Senei, cu kăkuța în pantalonași ?!
Catu, iohanis , ciolacu si restul specialilor ii multumesc familiei tale pt jertfa ta. Suna bine nu? Te motiveaza asemenea leadership.
Dati-i pasaport lui Abu Tow, nu cred ca-l intereseaza prea mult de ce zic rusii. Nebunul ala distruge singur un batalion de tancuri, nu exista desula munitie cat poate trage el :)))
Pai stai ma asa parca nu era ” razboi”, nu? nu ziceati ca e operatiune speciala? aia sunt pe teritoriul ukrainei deci pot fi pedepsiti doar de ukraina pentru geamuri sparte batai si scandaluri pe teritoriul ukrainei . asa se trezeste si noua zeelanda sa-i amendeze pentru ca fumeaza.
Exact! Care razboi (dpdv rusesc)?!?
Erata. Crime de misiune umanitară. Probabil că cecenii trimiși de Moscova nu sunt străini
Logica de de rahat rusesc…
Ei pot trimite mercenari in Africa sau in America centrală, pot trimite ceceni za lupte in Ucraina, pentru bani, dar străinii nu pot sa lupte benevol pentru apărararea civililor atacați in Ucraina…
In plus, nebunul putin spune ca nu e război in Ucraina deci… despre ce vorbim?
De unde stiti voi ca sunt mercenari, daca sunt cetatani urcainieni? Credeti ca isi publica fluturasii de salariu pe retelele sociale?
Corect,si rusnacii la fel!