G4Media.ro

Masivul Vlădeasa din Cluj ar putea avea pârtie deschisă până la opt…

sursa foto: Unsplash

Masivul Vlădeasa din Cluj ar putea avea pârtie deschisă până la opt luni pe an. Președintele CJ Cluj: ”Acolo ar mai fi locul ideal pentru un domeniu schiabil, de această dată făcut de specialiști din Austria”

Odată cu apropierea sezonului rece, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a vorbit despre pârtiile din județ și despre planurile instituției pentru noi investiții în domenii schiabile.

Clujul ar putea avea o pârtie deschisă și vara, anunță Monitorul de Cluj.

Alin Tișe a arătat că și-ar dori, pe de o parte, unirea pârtiilor de la Băișoara, dar și amenajarea unor domenii schiabile noi, pe modelul celor de la Vest. O astfel de propunere se află în analiza Consiliului Județean Cluj.

„Avem prea puține stațiuni față de cât ne dorim. Eu mi-aș dori ca la Băișoara să unim cele două pârtii, dacă am reuși să modernizăm, să facem două pârtii exemplare, ar fi ideal. Pârtia veche cu Buscatul, ar fi ideal, ar deveni o zonă importantă. A doua zonă importantă de schi să fie Mărișelul, unde deja există o pârtie, urmează a doua și să le unim cu Belișul. Și cred eu că ar mai fi loc de o a treia zonă importantă, care ar fi Vlădeasa – Săcuieu – Rogojel, cu pârtia veche de la Vlădeasa, care ne dorim să devină a treia zonă importantă. De altfel, e cea mai bună din punct de vedere al înălțimii și al poziționării și unde putem avea zăpadă 6-8 luni pe an. Cred că acolo ar mai fi locul ideal pentru un domeniu schiabil, de această dată făcut de specialiști din Austria exact cum sunt domeniile schiabile de acolo. Trebuie să luăm modele de bună practică, așa cum sunt ele în alte părți. Mi se pare o idee bună ca acest domeniu să poată fi folosit și pe timpul verii și trebuie să luăm un model foarte bun din altă țară și să îl aplicăm întocmai”, a afirmat, la un post local de radio, Alin Tișe.

Consiliul Județean Cluj anunța, încă din 2022, că ar urma să amenajeze o stațiune de schi pe domeniul schiabil din comuna Săcuieu, la cele mai înalte standarde, unde clujenii ar putea schia, cu ajutorul tunurilor de zăpadă, până la 9 luni în fiecare an.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Dacă este implicată Austria, promit să nu calc în viața mea pe acolo.