Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mașinile acoperite cu mesaje electorale și imaginile candidaților au fost interzise în campania electorală, printr-o decizie luată miercuri de Biroul Electoral Central.
Surse din instituție au precizat pentru G4Media.ro că, urmare a deciziei, candidații nu mai au voie să se deplaseze cu mașini pe care sunt imprimate fotografia lor și mesaje electorale, dar că pot să-și lipească în geam afișe în dimensiunile permise de lege, de 50 pe 35 de centimetri.
Decizia a fost luată în urma unei sesizări depuse de PMP, care a exemplificat cu o fotografie a unui microbuz cu imaginea candidatului Alianței USR PLUS, Dan Barna.

Conform mapei ședinței, consultată de G4Media.ro, PMP a semnalat faptul că, potrivit Legii 334/2006 privind finanțarea campaniei electorale, sunt permise în campania electorală doar următoarele tipuri de materiale de propagandă:
a) afişe electorale cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă
latură; afişele electorale prin care se convoacă o reuniune electorală vor avea 400
mm o latură şi 250 mm cealaltă latură şi vor fi amplasate în locurile speciale pentru
afişaj;
b) materiale de propagandă electorală audio sau video, difuzate de mass-media
audiovizuală;
c) publicitate în presa scrisă;
d) materiale de propagandă electorală online;
e) broşuri, pliante şi alte materiale tipărite
În urma acestei sesizări, Biroul Electoral Central a decis că nu pot fi utilizate în campanie mașinile care sunt acoperite cu mesaje electorale sau imaginile candidaților.
Mai mulți candidați la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie și staff-urile lor de campanie se deplasează în țară cu autocare și microbuze care au imprimate fotografiile candidaților și mesaje electorale.
Foto: Colaj fotografii Facebook
Inca o prostie marca BEC.
Daca asta-i legea….
Da’ tot e o prostie!
Chestia e că nu așa e egea, sau nu era așa, pentru că nu reglementa genul acesta de afișare. Conform legii de acum 3 zile, posterul de pe mașină are mai puțin de 5×3 metri, nu convoacă o reuniune deci nu trebuie să fie pe panou, e OK.
Acum nu mai e, după ce cam toți (în afară de PMP?) și-au colantat mașinile.
Mă rog, cu sau fără poze pe mașini, e cam tot dracul ăla, e numai efortul de a dezlipi autocolantul.
Oare cu pliante false ca si cele distribuite de PNL in Cluj-Napoca la europarlamentare ca si cum ar proveni de la USR e voie?