Home » Articole » Marşul normalităţi, la Bucureşti – Participanţii au steaguri tricolore şi cruci din lemn / Se scandează: ”În Grădina Raiului, doar Adam şi Eva lui”

Marşul normalităţi, la Bucureşti – Participanţii au steaguri tricolore şi cruci din lemn / Se scandează: ”În Grădina Raiului, doar Adam şi Eva lui”

Marşul normalităţi, la Bucureşti – Participanţii au steaguri tricolore şi cruci din lemn / Se scandează: ”În Grădina Raiului, doar Adam şi Eva lui”
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Marşul „normalităţii”, care susţine familia formată dintre un bărbat şi o femeie, se derulează, sâmbătă la Bucureşti, cei mai mulţi dintre participanţi având steaguri tricolore, icoane şi cruci din lemn. S-a recitat ”Tatăl nostru” şi se intonează imnuri religioase, transmite News.ro.

Marşul normalităţii se derulează, sâmbătă, pe străzile din Bucureşti. Participanţii poartă drapele naţionale, cruci din lemn, icoane şi câteva pancarte pe care au scris: ”Marşul normalităţii împotriva parteneriatelor, căsătoriilor şi adopţiilor homosexuale”, ”Familia e întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”, ”Strămoşii noştri s-au jertfit pentru România mare nu pentru căsătorii homosexuale” sau ”Decenţă, nu decadenţă”.

- articolul continuă mai jos -

”Vrem să fim un popor creştin”, afirmă un bărbat aflat în primul rând.

”Noi vrem normalitate, Adam şi Eva, nu Adam şi Adam sau Eva şi Eva, pentru că aşa ne-am născut, aşa ne-a dat Dumnezeu”, a afirmat, la rândul său, o femeie care poartă, alături de alte persoane, un banner cu mesajul ”Marşul normalităţii”.

S-a scandat: ”Bucureştiul nu-i Sodoma”, ”Dumnezeu a dat femeie şi bărbat”, ”Afară cu gay-i din ţară”, ”România, ţară ortodoxă”, ”Credinţa, familia, patria”, ”În Grădina Raiului, doar Adam şi Eva lui”.

De asemenea, manifestanţii au recitat ”Tatăl nostru” şi se cântă imnuri bisericeşti.

Printre participanţi se numără şi membri ai unor formaţiuni politice, printre care Diana Şoşoacă, liderul SOS România.

Marşul „normalităţii”, care susţine familia formată dintre un bărbat şi o femeie, este autorizat până la ora 17.00, punctul final fiind Dealul Mitropoliei.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole