Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Rafael Nadal va bifa ultima competiție oficială la Cupa Davis, întrecere care se va disputa în perioada 19-24 noiembrie 2024. Interesul în jurul festivității la care ibericul își va lua la revedere de la tenis este unul imens.
La Malaga, Rafa va agăța racheta-n cui, la 38 de ani și câteva luni. Interesul în jurul Cupei Davis, competiție la care ibericul va apărea ultima dată ca jucător profesionist de tenis, este foarte mare, conform spuselor lui Feliciano Lopez, directorul turneului.
„Este confidenţial, desigur, dar plănuim să facem ceva foarte special pentru el, trebuie să-i sărbătorim cariera şi moştenirea. Ştiu că aproape toată lumea vrea să fie acolo pentru retragerea sa.
Novak Djokovic a postat pe Instagram că vrea să fie acolo şi Andy Murray. Nici nu ştiu dacă vom aveam suficiente locuri pentru toată lumea, dar, după cum vă puteţi imagina, toţi tenismenii care au jucat în aceeaşi perioadă vor să fie acolo.
Şi sportivii de la alte sporturi, din Spania şi din întreaga lume, vor să fie şi ei acolo, aşa că va fi foarte special pentru Rafa” – Feliciano Lopez.
Este de așteptat ca pe lângă Djokovic și Murray la Malaga să fie prezent și Roger Federer, cel despre care Rafa a fost spus că a fost cel mai mare rival al carierei.
Lopez mai precizează că nu are niciun dubiu: Nadal este cel mai bun sportiv spaniol din istorie.
În urmă cu două decenii, Nadal devenea (la doar 18 ani) cel mai tânăr câștigător din istoria Cupei Davis, la Sevilla.
După o carieră fantastică, Nadal se va retrage cu 22 de titluri de Grand Slam în CV, la două trofee în urma lui Novak Djokovic.
Davis Cup to honour Rafael Nadal’s retirement with a ‘special’ celebration
Read: https://t.co/Ux748xsKje pic.twitter.com/BpVwNrTgJY
— TOI Sports (@toisports) November 5, 2024