Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan (PSD), a scos la vânzare doi bolizi de lux pentru care cere aproape 400 de mii de euro. Este vorba despre un Mercedes-Benz GLS 500 4MATIC – autoturism cu care Oprișan și noua sa soție au fost în Luna de miere la Milano (foto) și pentru care Oprișan cere 79 de mii de euro și un Mercedes-Benz GLS Mercedes-Maybach 600 MHEV 4MATIC, achiziționată recent, pentru care Oprișan cere 317 mii de euro.
G4Media a scris, la sfârșitul anului 2021, despre noua achiziție e vicepreședintelui CJ Vrancea, aici.
Oprișan a înmatriculat noul bolid cu un număr specific, păstrat de la limuzina Audi A8, pe care a vândut-o anul trecut.
Potrivit declarației sale de avere, Marian Oprișan a încasat în 2020 venituri doar de la Consiliul Județean Vrancea. El nu are acțiuni la companii și nici nu înasează venituri din chirii sau arende. În schimb, Oprișan are plasamente la mai multe bănci (în valoare totală de circa 400.000 de lei) și împrumuturi acordate unor persoane fizice în valoare de circa 135.000 de lei.
Oprișan – avere de la mama sa
Este binecunoscut apetitul lui Marian Oprișan pentru mașinile puternice și scumpe. Oprișan a condus modele precum Toyota LandCruiser, Nissan Navara, Toyota Tundra, Mercedes GL, Ford Shelby – detalii, aici.
Fostul baron mai deține și un impresionant domeniu în comuna vrânceană Bolotești, pe numele mamei sale – Lucia Gherarde – pensionară de la fosta fabrică de Confecții Focșani.
Foto: Autoturismu Maybach deținut de Marian Oprisan / Foto: G4Media.ro
De abia astept postacii de serviciu sa ne explice: de vina e tot USRul care s-a imbogatit din contracte de consultata.
USR vorbește de consultanta e hilar.
Aici sunt banii dumneavoastră ! 😂😂😂
Aici sunt locomotivele noi care trebuiau să înlocuiască vechiturile de pe vremea lui Pazvante 😂😂😂
Ce s-o fi intamplat oare ? I-a murit sponsorul principal, s-au i-au mâncat „fetițele” mălaiu?
Urmează??!!! Și usr. Sint tineri și au timp!! Model de urmat au!!
Din banii vostrii! Acum mergeti la munca si plati taxe!
Din bani de consultanta model atât de drag USR.
Si cam asa se face spalarea de bani
Ce va tufe bah grija pe voi?
La munca săracilor daca nu ați știut să vă învârtiți că mine.
Vad ca USR-ul le sta in GAT la postacii psd-isto pnl-isto haur-isti!! Vad ca si Ciolanu de cate ori prinde ocazi ii ataca tot pe USR-isti!! Da stiu, enerveaza baietii si fetele alea, dar ei vor fi votati nu conteaza cata propaganda model putin veti face voi!!!
Ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha,nu mai poate Mama.
Oare numai are bani de când nu mai este la butoane ? Poate facem o cheta să-l ajutăm.
Urmează??!!! Și usr. Sint tineri și au timp!! Model de urmat au!!
Mai există borfașul ăsta? Poate i se găsesc ceva probleme cu legea înainte de următoarele alegeri și i se blochează accesul la un nou mandat de președinte al CJ, post la care aspiră în continuare, după cum se zvonește ( pe surse) în târg.
Ce naiba excelenta, vreți să treceți iar pe dizăl? De ce vindeți mașină aia hibrid?
Vin vremuri nasoale? Ziceti-ne sa ne prindem și noi…
Mai au ăștia, prin vecini, tendința de a le schimba pe case…🤔🤕