Home » Articole » Marcel Ciolacu, apel către politicieni: ”În memoria fostului președinte Ion Iliescu (…), vă rog să ignorați toate mojiciile și mizeriile politice” / În același mesaj: ”propaganda morbidă a unui simulacru de partid”, cu referire la USR

Marcel Ciolacu, apel către politicieni: ”În memoria fostului președinte Ion Iliescu (…), vă rog să ignorați toate mojiciile și mizeriile politice” / În același mesaj: ”propaganda morbidă a unui simulacru de partid”, cu referire la USR

Marcel Ciolacu, apel către politicieni: ”În memoria fostului președinte Ion Iliescu (...), vă rog să ignorați toate mojiciile și mizeriile politice” / În același mesaj: ”propaganda morbidă a unui simulacru de partid”, cu referire la USR
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Fostul președinte al PSD, Marcel Ciolacu, a lansat marți seară un mesaj către politicieni în care cere mai multă decență în contextul decesului fostului președinte al României, Ion Iliescu.

„Dragi colegi, în memoria fostului președinte Ion Iliescu și din respect pentru familia îndoliată, vă rog să ignorați toate mojiciile și mizeriile politice!

- articolul continuă mai jos -

Sunt doar atacuri penibile ale unor oameni care nu se vor ridica niciodată la înălțimea moștenirii lăsate de liderul fondator al PSD”, a scris Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

În continuarea mesajului el se referă la USR cu apelativul ”simulacru de partid” după ce președintele acestuia, Dominic Fritz s-a împotrivit deciziei de a nu se decreta doliu național după decesul lui Iliescu.

”Propaganda morbidă a unui simulacru de partid, făcută pe seama unui fost președinte al României, demonstrează doar ură bolnavă și lipsă de decență.

Pactul de la Snagov este doar un exemplu de viziune din partea fostului președinte Ion Iliescu care cu greu ar putea fi egalat de către unii care nu înțeleg ce înseamnă să fii cu adevărat un om de stat.

Rănile sufletești și faliile societale nu se închid prin dezbinare și revolte prostești în fața istoriei”, a mai scris Ciolacu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole