Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Înalți oficiali ucraineni au salutat vestea că Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, relatează Sky News.
Procurorul general Andriy Kostin a declarat că decizia este „istorică pentru Ucraina și pentru întregul sistem de drept internațional”.
Andriy Yermak, șeful biroului prezidențial ucrainean, a declarat că mandatul este „doar începutul”.
Context
Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin și al Mariei Lvova-Belova, a anunțat instituția, vineri, într-un comunicat de presă, citat de CNN, BBC și The Guardian.
Curtea a precizat că președintele rus „este presupus responsabil pentru crima de război de deportare ilegală a populației (copiilor) și cea de transfer ilegal al populației (copiilor) din zonele ocupate ale Ucrainei în Federația Rusă”. Lvova-Belova este oficialul rus aflat în centrul presupusului plan de deportare forțată a mii de copii ucraineni în Rusia.