G4Media.ro

Mai multe familii „preponderent neoprotestante” și-au retras copiii de la școală, în…

Sursa foto: G4Media.ro

Mai multe familii „preponderent neoprotestante” și-au retras copiii de la școală, în „homeschooling”, semnalează șeful Inspectoratului Școlar Bihor / Fapta este ilegală

Zeci de părinți și-au retras copiii de la școală în acest an școlar ca să-i introducă în „sistem homeschooling”, potrivit declarației lui Horea Abdrudan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, pentru educatieprivata.ro. Șeful inspectoratului susține că ar fi vorba „preponderent” despre „copii ai căror părinți se regăsesc în zona cultelor neoprotestante”. Fapta este incriminată de Codul Penal și fenomenul este neconstituțional, potrivit legislației în vigoare, în România.

„Există o preocupare la nivelul ISJ față de fenomenul de homeschooling”, a declarat Abrudan.

Acesta spune că „la nivelul județului, în acest an au existat maximum 30 de copii ai căror părinți au dorit să îi treacă în acest sistem. (…) Din câte am înțeles, sunt preponderent copii ai căror părinți se regăsesc în zona cultelor neoprotestante. Se pare că Suceava e centrul acestei tendințe, și acolo au existat multe astfel de cazuri. Eu cred că bisericile ar trebui să le explice că nu e benefic pentru copii să se întâmple treaba asta, în România. În alte țări, unde acest sistem e recunoscut legal, poate fi o altă situație. Din câte știu, directorii de școli au reușit să tempereze fenomenul”.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. daca te retragi de la scoala de stat, de unde mai afli si programa BOR, si cea a USR-LGBT-reciclati-borcane, si cea cu Ai-Vazut-Serialul-Netflox?,si cea a Raportului Vitzel

    se pierd spalari pe creieri vitale

    • Este f bine ca aduceti in discutie subiectul homeschooling. In haosul din invatamantul romanesc din ultimii 30 de ani incepe sa isi facă loc, desi timid, posibilitatea de homeschooling. Dar, balaurii care conduc invatamantul totalitar actual, tin cu dintii de actualul sistem de invatamant, diind vorba de multi salariati, sindicate si de aici voturi, afaceri cu manuale, culegeri, pregatiri samd si cel mai grav obisnuirea elevului, din frageda copilarie cu obediența, si ocuparea mintii copiilor cu multe informatii inutile.

  2. Si care-i baiu’? Nimeni nu poate sa ii educe mai bine decat niste parinti si bunici dedicati. Nimeni!

  3. Scoala si pocainta nu merg impreuna.

    Poate frecventeaza cursuri de tarot si ghicit in cafea sau in palma.

    • Corect !
      Trebuie scoasă religia din școala de stat !
      P.s.: presupun că știi ce este pocăință; și în ortodoxie este una din cele șapte taine

    • @ peteleu
      Buna ar mai fi pocainta de pacatul copiatului la teze si examene!

      Daca in scoli copiii invata „sa se descurce” in viata, oricat de problematic ar fi asta din punct de vedere moral, atunci chiar e nevoie de o doza zdravana de pocainta… Dar pentru ca scoala si pocainta nu merg impreuna, generatiile urmatoare vor merge impreuna cu furtul, minciuna, coruptia, smecheria si pilele. Ca si pana acum.

      Prin pocainta nu vreau sa spun studierea religiei in scoala, ci insusirea ei in familie dupa modelul parintilor, urmata de aplicatia practica in viata obisnuita. Lucru mult mai greu de facut, pentru ca parintii nu sunt intotdeauna chiar model. Dar ar putea fi…

    • Bai progresel, destept te-a făcut părintele 1 al tau, dar educație de aia cu egalitate de gen și mândria lbgt ar fi bine sa fie? Obligatorie?…se pare ca nu prea ai trecut pe la scoala…Religia e opțională, daca părintele nu vrea, nu face…si inca ceva, învățământul religios, indiferent de cult, este de stat…ma refer la religiile recunoscute de stat…..Religia voastră, aia unde patriarh e guru Ciolos nu e recunoscută…

    • De unde ideea asta? E ridicolă!

  4. Având în vedere calitatea învătământului și siguranța di școli cred că se vor multiplica cazurile

  5. Pai daca in alta parte se poate si e legal…nu ar fi cazul sa mai facem si noi un upgrade la sistemul educational romanesc?

    • Problema nu este la părinți, ci la stat. Statul eșuat! Scoli fara toalete si căldură, profesori cu examene picate. Aceeași situație in spitale, la infrastructură si cam in orice domeniu administrat de stat. Asa a apărut Mafia in Italia, statul si-a abandonat sau nu a fost in stare sa aibă grijă de cetățeni. Mafia a umplut golul lăsat de stat.

  6. Online nu e școală! De-aia și i-au retras. Nu e vorba de programă lg.bt și altele la noi. Ci de kur₩@$@r€@£@ intelectuală.

  7. Baliverne si prostii. Prin portita de inscriere la o scoala straina se poate face homeschooling in Ro fara probleme. Si obtii si diploma asa. Te inscrii direct la facultate.

    • Ai dreptate. Exista o familie se romani care au trait in Olanda. S-au mutat in Romania si locuiesc intr-o zona izolata si fac homeschooling in Olanda.
      Daca parintii vorbesc bine o limba straina isi pot inscrie copiii chiar si in Statele Unite la homeschooling. Isi dau testul online in englaza sau acasa pe formular tip si il trimit prin posta. Cunosc o familie aici in Statele Unite care face homeschooling cu copiii.
      Eu as alege o scoala crestina pentru ca acolo copiii invata sa cante gratis la instrumente inca din clasele primare, isi formeaza alte abilitati sportive, culturale in functie de inclinatie si socializeaza cu alti copii, dar educatia scolara o fac parintii.
      Pentru asta platesc pentru ca nimic nu vine gratis.
      Da, educatia scolara a copilului intra in atributia parintelui, nu a statului, nu a scolii si nu a bisericii.
      Numai in tarile suveraniste si comuniste Statul vrea sa aiba controlui asupra copiilor din familiile individuale. Chiar si copii orfani trebuie integrati in familii ca sa isi formeze personalitatea si nu in Centrele de plasament ale statului unde majoritatea ajung monstri.
      Daca parintii aleg sa isi inscrie copiii la scolile publice sunt liberi sa o faca. Este alegerea fiecaruia si nu savarseste ceva foarte grav.

  8. De la care școală? Aia in care wc-urile sunt in fundul curtii, in care copii mor de frig in clase, in care trebuie sa contribui la fondul clasei, scoala de unde ies analfabeți functionali si profesorii iau din nota 5 la examinarile anuale,etc? Eu zic ca tovarășul inspector să se preocupe de treburile astea, să lase balivernele..

    • Respect părinților care încep sa conștientizeze ce se întâmplă în școlile de stat, și la care predau profesori (care unii dintre ei sunt din ce în ce mai plictisiți). Ca sa nu mai vorbim de ce se întâmplă în Băile din scoli: cum se vând tot felul de substanțe + cum copil de 8 ani violează fetita de 10 ani. (Din surse verificate, dar care nu se promovează pe știri, logic!).

      Homeschooling nu este abandon școlar. Recomand a se informa omenirea înainte de a trage concluzii.

      De asemenea, cunosc cazuri de părinți care au ales sa facă Homeschooling, deși nu fac parte din acest cult neoprotestant, ci sunt ortodocși (vorbesc despre familie de doctori).

  9. „Fapta este incriminată de Codul Penal și fenomenul este neconstituțional, …”
    Repede, CCR sa dea o decizie de neconstitutionalitate (ce cuvint lung) ca sa inceteze fenomenul!

  10. E timpul unui upgrade si in Romania.Tarile civilizate accepta sistemul homeschooling.La cata scoala se face in România, cred ca parintii au dreptul sa aleaga si o alta forma de educatie.

  11. Problema nu este la părinți, ci la stat. Statul eșuat! Scoli fara toalete si căldură, profesori cu examene picate. Aceeași situație in spitale, la infrastructură si cam in orice domeniu administrat de stat. Asa a apărut Mafia in Italia, statul si-a abandonat sau nu a fost in stare sa aibă grijă de cetățeni. Mafia a umplut golul lăsat de stat.