G4Media.ro

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia și judecătorii Tribunalului Buzău renunță la…

Curtea de Apel Alba Iulia. Foto: Facebook

Magistrații Curții de Apel Alba Iulia și judecătorii Tribunalului Buzău renunță la protestul început în iunie și reiau judecarea dosarelor

Update Ora 15.28: Tribunalul Buzău a decis suspendarea protestelor determinate de preconizatele modificări legate de pensionare şi de statutul magistratului, ca urmare a crizei de personal din instanţe, care ar putea afecta buna desfăşurare a cauzelor aflate pe rol.

Tribunalul Buzău şi-a suspendat activitatea în vara acestui an în urma unei hotărâri a Adunării generale a judecătorilor, care solicitau imperativ dialog în legătură cu orice modificări legate de pensionare şi care cereau totodată din partea Guvernului predictibilitate şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

„Având în vedere că, prin Hotărârea Adunării generale nr.3/2023, la nivelul Tribunalului Buzău, a fost adoptată, ca formă de protest, suspendarea activităţii de judecată cu excepţia cauzelor urgente, formă de protest menţinută prin Hotărârile nr. 4/2023, 5/2023 şi 6/2023, având în vedere că, deşi situaţia de personal a Tribunalului Buzău s-a agravat în perioada ulterioară precedentelor hotărâri, în prezent desfăşurându-şi efectiv activitatea doar 13 judecători (din care un judecător delegat de la altă instanţă) din 32 prevăzuţi în statul de funcţii, luând în considerare şi efectele pe care forma de protest le-a generat până în prezent, prin Hotărârea nr. 7/04.09.2023, Adunarea generală a judecătorilor Tribunalului Buzău a hotărât suspendarea formei de protest”, a transmis Tribunalul Buzău, potrivit Agerpres.

Decizia adoptată de judecători va fi comunicată atât procurorilor, cât şi avocaţilor.

„Suspendarea formei de protest va fi comunicată, totodată, şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău şi Baroului Buzău”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Știrea inițială: Magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia au anunțat luni că renunță la forma de protest începută în data de 20 iunie și reiau judecarea tuturor dosarelor aflate pe rolul instanței.

”Astăzi, 4 septembrie 2023, a avut loc Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, pentru analizarea evoluției demersului legislativ referitor la modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Adunarea generală a judecătorilor a hotărât suspendarea, începând cu data de 5 septembrie 2023, a formei de protest stabilită în 20 iunie 2023 și reluarea judecării tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţei.

Judecătorii Curții de Apel Alba Iulia vor urmări evoluția procesului legislativ și, în funcție de stadiul acestuia, va fi convocată o Adunare generală a judecătorilor pentru a hotărî dacă se impune adoptarea unor noi măsuri”, se arată într-un comunicat al instanței.

Adunarea generală a judecătorilor adoptase ca formă de protest, amânarea cauzelor aflate pe rolul instanţei, cu excepţia cauzelor cu caracter urgent, începând cu data de 21 iunie 2023 și până la adoptarea unei soluții legislative care să respecte statutul constituțional al magistraților, garanțiile constituționale precum și principiul previzibilității.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...