Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Afacerilor Externe anunţă că încă un grup de români aflaţi în Fâşia Gaza au reuşit să treacă în Egipt, relatează news.ro
”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, marţi, 14 noiembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, un număr de 17 persoane, cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, au ieşit din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt) şi se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo”, anunţă MAE, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, până la acest moment, 220 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi din Fâşia Gaza au ajuns în România.
”Cei 17 cetăţeni români şi familiile acestora au fost preluaţi din punctul de trecere a frontierei Rafah de către o echipă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE şi reprezentanţi ai Ambasadei României în R.A. Egipt, urmând a fi însoţiţi până la Cairo de o altă echipă mobilă a Celulei de Criză MAE. Cetăţenii evacuaţi urmează să ajungă în România în perioada următoare”, a mai transmis MAE.
Instituţia continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.
Am observat ca acesti cetateni „romani” is ascund fetele si evita presa cat pot. Se tem de SRI sau de hamas?
Lasati acesti iubitori de occident, de valori democratice, de libertate, acesti iubitori de legi si reguli, sa vina in Romania…