G4Media.ro

MAE, după ce DPA a scris că la 1 decembrie România a…

Inquamphotos, George Călin

MAE, după ce DPA a scris că la 1 decembrie România a sărbătorit 100 de ani de la anexarea provinciei maghiare Transilvania: Abordare tendenţioasă, necunoaşterea istoriei, am solicitat rectificare

Ministerul Afacerilor Externe consideră că articolul de presă publicat de Agenţia Germană de Presă (DPA) şi preluat de postul public de televiziune german ZDF cu privire la aniversarea Centenarului Marii Uniri nu reflectă adevărul istoric, conţine erori grave şi o abordare tendenţioasă, precizând că, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, a făcut demersuri la cele două redacţii în vederea oferirii clarificărilor necesare şi solicitării rectificării celor prezentate.

Într-un comunicat transmis marţi AGERPRES, MAE arată că elementele prezentate în articolul de presă indică o necunoaştere a istoriei şi punctează faptul că la Adunarea Naţională de la Alba Iulia au participat reprezentanţii tuturor partidelor, confesiunilor religioase şi stărilor sociale, iar rezoluţia adoptată a fost semnată mai întâi de reprezentanţii minorităţii germane din Transilvania şi Bucovina.

„Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu consternare de articolul de presă publicat de Agenţia Germană de Presă (DPA – Deutsche Presse Agentur) şi preluat de postul public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen) cu privire la aniversarea Centenarului Marii Unirii, care nu reflectă adevărul istoric, respectiv manifestarea de voinţă a Transilvaniei de unire cu România. Dincolo de abordarea tendenţioasă care reiese din titlul articolului, elementele prezentate indică o lipsă de cunoaştere a istoriei şi o ignorare voită a realităţilor istorice. La 1 decembrie 1918, 100.000 de persoane au hotărât Unirea cu România, cu participarea tuturor partidelor, tuturor confesiunilor religioase şi a tuturor stărilor sociale. Documentul adoptat la Alba Iulia, respectiv Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia, a fost semnat mai întâi de reprezentanţi ai minorităţii germane din Transilvania şi Bucovina”, precizează MAE în comunicat.

Ministerul de Externe arată că erorile grave pe care le conţine ştirea de presă menţionată aduc atingere adevărului istoric şi subliniază că, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, se fac demersuri pe lângă cele două redacţii pentru a oferi clarificări şi a rectifica cele prezentate iniţial.

„Erorile grave pe care le conţine ştirea de presă menţionată, din necunoaştere sau rea intenţie, aduc atingere adevărului istoric şi prevederilor Tratatelor de pace de la Versailles (1919) şi Trianon (1920), iar orice încercare de prezentare trunchiată sau denigrare a semnificaţiei acestui moment este un act care contravine principiilor fundamentale ale misiunii mass-media de informare corectă şi obiectivă a publicului. În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berlin, a făcut demersuri pe lângă redacţia Agenţiei Germane de Presă (DPA – Deutsche Presse Agentur), respectiv a postului public de televiziune german ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen) în vederea oferirii clarificărilor necesare şi solicitării rectificării celor prezentate”, se mai arată în comunicatul MAE.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Melescanu si-a trait traiul, si a mancat malaiul cu doua guri, nu prinde dezastrul. Problema este cand tineretul va parasi Romania iar ungurii plus restul etniilor din Transilvania nu vor respecta drepturile minoritatii romanesti.

  2. La cat de lasi si corupti sunt guvernantii, va dau un scenariu: Moldova va fi luata de rusi, Transilvania, de unguri, si Muntenia, de turci.
    Si s-a rezolvat cazu’.

  3. Articolul din DPA:
    Titlul: Alaturarea Transilvaniei, Romania sarbatoreste 100 de ani.
    Subtitlul: Astazi Transilvania se afla in centrul Romaniei. Asta nu a fost intotdeauna asa.
    Textul:” Romania sarbatoreste 100 de ani de la alaturarea fostei provincii ungare Transilvania.
    Cu acest castig teritorial prin sfaramarea Austro-Ungariei dupa Primul Razboi Mondial, Romania si-a marit atunci teritoriul cu cca o trreime.
    In Transilvania romanii deja constituiau atunci majoritatea. Reprezentantii celor cca 800.000 germani care traiau acolo au votat si ei alaturarea la Romania. Intre timp, majoritatea etnicilor germani s-au expatriat.”
    Articolul DPA poate fi vazut aici: https://www.zdf.de/nachrichten/heute/beitritt-von-siebenbuergen-rumaenien-feiert-100–jahrestag-100.html

    Nota mea: in limba germana, cuvantul „Anschluss” are multe sensuri, inclusiv tehnice (conectare, jonctiune etc), dar si alaturae, raliere”. Acestea sunt sensurile originale. Dupa integrarea Austriei in Reichul German in 1938, cuvantul a capatat si sensul de „anexiune” in folosirea lui de catre cei care condamna actul din 1938.
    NOTA FINALA: Acum observ ca DPA a inlocuit Anschluss cu Beitritt, care se traduce la fel: raliere, aderare. Ne-au facut hatarul!

    • Daca in comentariul de mai sus, sensul traducerii „Beitritt” este cel indicat, atunci din nou Melescanu securistul s-a facut de ras (a cata oara?). Neo-securistii proUE si proNATO mustesc in guvernul tarii. In plus, comunistii sadea se mentin in cercul puterii, gen Iliescu & Co. despre care nu se prea mai aude. Ce s-a mai intamplat cu asasinatele din decembrie 89? Iliescu & Co., respectiv diada politico-securista are de spus multe, sursa a ceea ce se intampla astazi in tara…

      Romania a ramas acelasi stat subservient unor structuri care aparent servesc tara insa restul iceberg-ului aflat sub apa nu se vede si nu se stie decat prin anumite declaratii, scandaluri, gesturi, informatii si date, care puse cap la cap prezinta imaginea generala a tarii…Melescanu ramane o fosila politica. Probabil ca cei ca el ajung la 1/4-1/3 din oficiali. Nu se documenteaza acest lucru.

      Alaturi de alte personaje cripto-comuniste, MAE, pare o adunatura de amatori cu pretentii diplomatice. S-a vazut si in trecut cand era T Corlatean ministru si scandalul Diasporei la vot, dupa cum a fost si cazul cand era RM Ungureanu si amatorismul sau prin Japonia dupa cum relata mass media, adevarat sau nu…

    • Respect! Mă īnclin! Sunt oameni educați pe aici, și România are încă oameni educați. Păcat de țara asta :(. Nu cunosc Germana, nu cunosc subiectul, dar imi place analiza ta.

    • Asa este, au modificat in Beitritt.
      Este mult mai simplu sa schimbi un cuvant, decat sa pierzi timp si energie, incercand sa explici sensul cuvintelor limbii tale materne unor inculti din Romania.

  4. pura propaganda bolsevica.Dpa este o agentura privata de presa.Nu are nimic de-a face cu pozitia statului German.De altfel este cunoscut faptul ca televiziunile de mainstream in ziua de astazi preiau des informatii din agenturi fara sa verifice . Aici sant toate la fel ARD,ZDF etc (Lügenpresse).Asta se stie de mult in Germania, majoritatea se informeaza de pe net, prin surse independente .Aici problema se afla la redactie, unde generatia nou de jurnalisti au devenit prea comozi si oportunisti.Nu mai sant acei redactori de pe vremuri de acum 20-30 de ani, care verificau orce sursa.

    Bolsevici psd-isti incearca disperat prin orce mijloace sa defaimeze minoritatea germana, si asa indirect sa loveasca in Iohannis.Vad ca si Realitatea cu tradatorul Rares Bogdan sufla din toate trompetele.Rusinos, foarte rusinos.

  5. Cand nu stii nici macar sa deschizi un dictionar germano-roman, mai bine taci. Altfel, devii un simplu troll ?
    DPA nu a gresit cu nimic. Analfabetilor, Anschluss este guvantul german pentru anexare. Clar.

    1n 1918, Romania a anexat Basarabia, Transilvania, Bucovina. Da, a anexat. Le-a anexat printr-un proces democratic, la cererea lor.

    Nu au voie sa foloseasca germanii cuvantul tehnic anexare (Anschluss) pentru ca sar ca fripti la fund bucurestenii inculti ?

  6. – ZDF: „România sărbătorește a 100-a aniversare a ANEXĂRII FOSTEI PROVINCII MAGHIARE A TRANSILVANIEI. Cu acest cîștig teritorial de la prăbușirea Austro-Ungariei după primul război mondial, România și-a mărit teritoriul cu aproximativ o treime” – Bani de la rusi.
    – UDMR cere autonomie speciala pentru Harghita+Covasna+Mures impinsa de Ungaria.
    – Ungaria, sub protectoratul Rusiei, ne haraie si ne umileste la tot pasul.
    – Rep. Moldova se integreaza in …Transnistria, apropo de federalizarea ei.
    – Ucraina e in razboi cu rusii si pierde reduta dupa reduta.
    – Bulgaria s-a „declupat” de Romania si ii scuipa seminte-n cap.
    – Serbia ne „iubeste” netarmurit de cand Romania a dat drept de survol americanilor la razboiul
    din Iugoslavia.
    Practic, suntem inconjurati de rusi.
    Noi ce facem, avand in vedere unde suntem?! Mai avem stat, Presedinte, parteneriate strategice, prieteni?!

  7. PUNK: Esti un Klugscheißer si un DOBITOC !

    • @toni
      Probabil ca sunt, insa ceea ce am scris, ramane adevarat.
      Nu este o rusine sa fii analfabet sau incult. Rusine, este sa fii incapabil sa deschizi un dictionar germano-roman si sa verifici un cuvant (semnificatia sa) inainte sa behai fara rost.

      Uite ca germanii au modificat cuvantul folosit, inlocuindu-l cu Beitritt. Este mai simplu sa inlocuiesti un cuvant, decat sa pierzi energie si timp (cum fac eu acum, cu tine) cu incultii 😉

    • M-ai innebunit cu dictionarul! La altceva la ce te mai pricepi?!

    • @PUNK.
      Masoara-ti cuvintele. Daca te apuci si jignesti in dreapta si in stanga s-ar putea sa obtii contrariul a ceea ce ti-ai propus. Cultura nu se rezuma la deschiderea unui dictionar. Parerea mea este ca , chiar eliminand cuvantul anschluss -iar faptul ca este interpretabil ar trebui s-o stie germanii insisi, textul are un ton malitios. In ceea ce priveste relatiile internationale lucrurile sunt extrem de nuantate si de sensibile. Si as da ca exemplu aici gafa facuta de francezi la comemorarea a 100 de ani de la terminarea primului razboi mondial asezandu-l pe presedintele Serbiei intr-o pozitie marginala. Serbia a fost una din tarile cel mai greu lovite de primul razboi mondial. Asa ca las-o mai usor cu dictionarul.

    • Deschizi dictionarul, pentru ca esti capabil, citesti si ramai analfabet functional!

  8. IL DOARE-N CHARICI PE ASTA. E OCUPAT SA PUIE PROGENITURILE PARTIDULUI IN POSTURI CU RENTE, UNDE SA O FRECE VARTOS PE DOAMNA PAULA.