Home » Articole » MAE, convorbire urgentă cu ambasadorul Israelului la București, în urma incidentului în care soldaţi israelieni au deschis focul asupra unor diplomaţi, inclusiv români, în nordul Cisiordaniei

MAE, convorbire urgentă cu ambasadorul Israelului la București, în urma incidentului în care soldaţi israelieni au deschis focul asupra unor diplomaţi, inclusiv români, în nordul Cisiordaniei

MAE, convorbire urgentă cu ambasadorul Israelului la București, în urma incidentului în care soldaţi israelieni au deschis focul asupra unor diplomaţi, inclusiv români, în nordul Cisiordaniei
sursa foto: Facebook / Israel Defense Forces
Ascultă articolul

Vizita unor diplomaţi în nordul Cisiordaniei ocupate a fost întreruptă miercuri de ceea ce armata israeliană a prezentat ca fiind tiruri de somaţie, după ce Autoritatea Naţională Palestiniană a denunţat tiruri ”directe” cu ”muniţie reală”, într-un incident ce a stârnit o serie de reacţii de dezaprobare în mai multe cancelarii occidentale, inclusiv la Bruxelles.

- articolul continuă mai jos -

Incidentul a avut loc miercuri, în Jenin, Cisiordania, fiind implicat un grup de diplomați, oficiali palestinieni și jurnaliști locali, printre care se afla și șeful Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.

Ministerul Afacerilor Externe a ridicat subiectul într-o convorbire urgentă cu ambasadorul Israelului la București, în care a fost exprimată îngrijorarea deosebită față de acest incident și a fost solicitată clarificarea circumstanțelor în care s-a produs.

„MAE se va coordona, în continuare, cu celelalte state membre UE și partenere pentru a elucida circumstanțele acestui incident regretabil și a afla rezultatele investigațiilor declanșate de partea israeliană”, se precizează în comunicatul MAE.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.