G4Media.ro

Livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 au fost reluate joi…

Sursa foto: John MACDOUGALL / AFP

Livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 au fost reluate joi dimineață, anunță operatorul

Gazoductul rusesc Nord Stream 1 a fost repornit cu gazele care circulă din Rusia spre Germania, după lucrări de întreținere, potrivit datelor consultate în această dimineață, anunță The Guardian.

Nominalizările pe gazoduct pentru fluxurile de gaze din Rusia în Germania au fost de 29.284.591 kwh/h pentru intervalul 6.00 – 7.00 CET, de la zero anterior, arată datele de pe site-ul operatorului obținute de Reuters.

Datele privind fluxurile fizice efective pentru același interval orar nu au fost actualizate și sunt la zero pentru perioada 4:00 – 5:00 CET.

Operatorul Nord Stream AG a declarat că gazul a început să curgă din nou joi dimineață, dar că va dura ceva timp până când fluxul va crește, a relatat agenția germană de presă dpa.

„Funcționează”, a declarat un purtător de cuvânt al Nord Stream pentru Agenția France-Presse, fără a preciza cantitatea de gaz care este livrată.

Conducta Nord Stream 1 către Germania a fost închisă din 11 iulie pentru lucrări de întreținere anuală. Oficialii germani se temeau că gazoductul – principala sursă de gaz rusesc a țării, care a reprezentat aproximativ o treime din aprovizionarea cu gaz a Germaniei – ar putea să nu se redeschidă deloc.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Dezamăgire totala.
    Rusii nu i-au ajutat pe germani sa-si bata joc de ei înşişi.

    • Germani au ajuns sa își bata joc de întreaga Europa, nu numai de ei. Ce pretenții sa ai de la spd (care conduce azi germania, un psd nemțesc), dacă cdu (dreapta lui merkel) i-au pupat în dos pe rusi în detrimentul tarilor europene. Actuala șefa a CE ursula, pe unde a trecut, a distrus totul. Asa este când prostia ia locul mintii, iar niște inși care și-au început politica prin tinerețe când participau la marșuri progresiste, ajung sa facă legea.
      Tragic pentru Europa, dar nici SUA nu sta mult mai bine.

    • @Gogu Pintenogu
      De acord ca avem o clasa politica de toata jena atât in UE cat si in SUA, Canada, NZ, Australia.

  2. Iar s-a purtat Putin ca un Gica contra

  3. De ce ati sters comentariul? Redactie de rahat. Bai lingai comunistoizi ce sunteti. De ce actionati ca putin? Mai aveti curajul sa va numiti jurnalisti.
    Niste javre rusofile sunteti. Bai tapalaga ce gust are rectul babei merkel?

    • Nu te enerva degeaba, ei nu acționează ca putin din întâmplare, AU FOST CREAȚI SPECIAL, ca să fie capul de pod al neomarxistilor în România. Trebuie sa devina legal lgbt? Useristii sunt primii care cer asta. Trebuie sa cada guvernele de dreapta? Din nou useristii sunt primii care fac un pas pentru asta. Vrei sa legalizeze aberația „politically corect”? Hop, cine iese iar pe moțul raxatuluy, evident usr. Cine cenzurează mai abitir ca scânteia, cu excepția celor care le canta osanale, ghici? Da, exact oficiosul neomarxist G4. Cu cine se aliază usr pentru a dobori un guvern de dreapta? Exact, cu simionii și sosocii. Nu este clar cine sunt acești **** utili???
      Puteți sa cenzurați și comentariul asta, oricum în curând singurii care vor mai întra pe site-ul vostru va fi vaccinatul cu Pfizer și ceilalți lingăi. Voi faceți exact ca aia din horeca de la mamaia, v-ați îmbuibat și aveți impresia ca lumea nu merge fără voi. Fals.

  4. 😞😞😞😞😞😞😞😞😞😞😞
    Oribil, știam că UE este prea divizată si slabă, dependenta de alegeri să întreprindă această măsură dură de rupere a pisicii, mă bucuram foarte tare că au făcut-o rușii la nervi si ilogic!
    Resursele energetice sunt oricum pe terminate, si dacă am fi mari prieteni cu rușii ele tot scumpe ar fi!

  5. UE, prea ‘lejereanu’ ‘ pt. ‘ziua de maine’, cand stie ca plateste ‘tatii’.

  6. Ăia din pușcărie sunt mici copii la șmecherii față de politicienii noștri,care sunt artiști la așa ceva!