Home » Articole » LIVE Nicușor Dan, la conferința de presă comună de la finalul Summitului B9 şi Ţările Nordice de la Vilnius: Toți participanții la summit au fost de acord că trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina

LIVE Nicușor Dan, la conferința de presă comună de la finalul Summitului B9 şi Ţările Nordice de la Vilnius: Toți participanții la summit au fost de acord că trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina

LIVE Nicușor Dan, la conferința de presă comună de la finalul Summitului B9 şi Ţările Nordice de la Vilnius: Toți participanții la summit au fost de acord că trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina
Sursa foto: captură video
Ascultă articolul

Toți participanții la summitul B9 au fost de acord că trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina, a declarat președintele Nicușor Dan, în cadrul conferinței comune de presă de la finalul summitului.

Președintele României a precizat că toți membrii formatului au convenit asupra nevoii de a avea un NTO mai puternic, o conexiune transatlantică mai puternică, creșterea cheltuielilor militare dar și a capacității de a produce echipamente militare.

- articolul continuă mai jos -

Nicușor Dan a mai spus că propunerea sa următorul summit să fie organizat la București a fost acceptată de toți membrii formatului.

Președintele Nicușor Dan participă, la Vilnius, la Conferința de presă comună de la finalul Summitului B9 de la Vilnius, împreună cu președintele Republicii Lituania, cu președintele Ucrainei, președintele Republicii Polone, prim-ministrul Regatului Danemarcei și cu secretarul general al NATO. G4Media transmite LIVE declarațiile.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Nicuşor Dan va reafirma, în cadrul Summitului B9 de la Vilnius, angajamentul României pentru întărirea NATO pe toate palierele şi a rolului crucial al Alianţei în asigurarea securităţii euroatlantice.

Preşedintele va sublinia faptul că România rămâne un aliat responsabil şi activ pe Flancul estic, în zona strategică a Mării Negre şi va pleda pentru continuarea sprijinului multidimensional al Aliaţilor pentru Ucraina, demers ce reprezintă o investiţie în propria noastră securitate. De asemenea, va arăta că România susţine importanţa vitală a relaţiei transatlantice, care rămâne fundamentul apărării colective.

Totodată, şeful statului va evidenţia necesitatea de a oferi sprijin şi Republicii Moldova, care este expusă unor riscuri şi ameninţări complexe.

La eveniment vor fi prezenţi secretarul general al NATO, Mark Rutte, preşedintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski şi reprezentanţii aliaţilor NATO din ţările nordice (Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia, Islanda).

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.