G4Media.ro

Lituania recunoaşte de acum înainte Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, o lovitură dură…

sursa foto: Captură video

Lituania recunoaşte de acum înainte Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, o lovitură dură pentru Moscova

Guvernul lituanian a anunţat miercuri că recunoaşte de acum înainte Biserica Ortodoxă a Patriarhiei Constantinopolului, aplicând astfel o lovitură dură Moscovei care încearcă să-şi menţină controlul asupra credincioşilor din acest stat baltic, relatează AFP, transmite Agerpres.

Patriarhia Moscovei îşi exercită în continuare influenţa în cadrul comunităţii ortodoxe de circa 100.000 de persoane în Lituania, fostă republică sovietică, iar în prezent un aliat fidel al Ucrainei.

„Comunitatea religioasă corespunde exigenţelor legale ale unei comunităţi religioase tradiţionale, noi sau restabilite şi poate fi înscrisă în registrul persoanelor juridice”, a explicat pentru AFP Paulius Zeimys, purtător de cuvânt al Ministerului Justiţiei din Lituania.

În baza deciziei respective, această Biserică va fi eligibilă pentru sprijin financiar din partea statului, la fel ca alte confesiuni recunoscute.

În 2022, cinci preoţi lituanieni au fost acuzaţi de nesupunere canonică şi de complot de către Biserica Ortodoxă Rusă, ei fiind apoi integraţi în cadrul Patriarhiei Constantinopolului.

Aceşti preoţi au fost pedepsiţi „nu din cauza unor criterii ecleziastice, ci din cauza opoziţiei lor faţă de războiul din Ucraina”, a reacţionat la vremea respectivă într-un comunicat Sinodul de la Constantinopol.

Zece preoţi şi zece parohii relativ mici din Lituania se subordonează deja jurisdicţiei Patriarhiei Constantinopolului.

În lipsă de un lăcaş propriu, comunitatea se adună în continuare în case de rugăciuni ale diferitelor confesiuni, dar are în vedere construirea propriei biserici cu ajutorul donaţiilor, declarase luna trecută pentru media locale liderul acestei comunităţi, Justinus Kiviloo, potrivit AFP.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...