Home » Articole » Linia de apărare a ţărilor baltice la frontiera cu Rusia nu este o linie Maginot, transmite un general estonian

Linia de apărare a ţărilor baltice la frontiera cu Rusia nu este o linie Maginot, transmite un general estonian

Linia de apărare a ţărilor baltice la frontiera cu Rusia nu este o linie Maginot, transmite un general estonian
Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=109447
Ascultă articolul

„Linia de apărare” a celor trei ţări baltice – Estonia, Letonia, Lituania – la frontiera cu Rusia şi Belarus urmăreşte să prepoziţioneze material pentru a construi „poziţii defensive solide” în cazul unui conflict, dar nu constituie „o linie Maginot”, a explicat şeful armatei terestre estoniene, citat vineri de AFP, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

– Linia Maginot reprezintă un șir de fortificații și alte elemente de apărare amenajate în perioada interbelică de Franța, în încercarea de a-și apăra granița de Germania. Linia a fost construită de-a lungul graniței cu Germania, Belgia, Luxemburg, Elveția și Italia.

Miniştrii apărării din ţările baltice, cărora li s-a alăturat şi Polonia, au semnat în ianuarie un acord pentru a construi această linie de apărare cu scopul de a „apăra flancul estic al NATO şi a-i priva pe adversarii noştri de libertate de mişcare”.

„Aceasta nu este desigur o linie Maginot”, a declarat joi pentru AFP generalul Indrek Sirel, comandantul Diviziei estoniene, referindu-se la linia de fortificaţii construită de Franţa în anii 1930 pentru a încerca să oprească o invazie germană.

„Nu trebuie văzută ca o tranşee care ar merge din Golful Finlandei până la Marea Nordului” sau ca „buncăre deja pline cu soldaţi”, a adăugat el.

Trăgând lecţii din conflictul din Ucraina, se acţionează pentru a spori şansele de supravieţuire a combatanţilor pentru ca ei să-şi poată efectua misiunile, potrivit lui.

Pentru aceasta, dacă anumite „instalaţii” vor fi construite, în prezent este vorba înainte de toate de o prepoziţionare a materialelor necesare pentru construirea rapidă a acestora în caz de conflict.

Generalul Sirel nu a precizat ce înţelege prin „instalaţii” destinate să încetinească sau să stopeze un invadator.

„Nu cred că în acest stadiu suntem în măsură să luăm decizia de a construi o linie completă, căci o mare parte din aceste terenuri este utilizată de populaţia estoniană, de agricultorii noştri”, a explicat generalul Sirel.

Edificarea acestei linii de apărare baltice se face în „coordonare” cu ministerele de interne ale celor trei state baltice plus Polonia cu scopul de a preveni de asemenea afluxul de migranţi la frontiera de est a Europei, utilizat ca instrument al „războiului hibrid” dus de Moscova, a adăugat el în declaraţia pentru AFP.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole