Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Jose Ramon Bauza, șeful delegației Renew Europe în Comisia de Transport din Parlamentul European, a accentuat faptul că doar în urma audierilor grupul politic pe care îl reprezintă va hotărî dacă o va susține sau nu pe Rovana Plumb, candidatul propus de România pentru funcția de comisar european. Bauza a reamintit că Renew a promis electoratului său că va ajunge în Parlament cu misiunea de a reînnoi Europa și că, pentru acest lucru, își doresc ca toți comisarii să fie calificați în domeniile pentru care au fost propuși.
”Integritatea și meritocrația ar trebui să ne ghideze nu doar pe noi, în acțiunile noastre, ci și pe aceia care au onoarea să conducă instituțiile europene. Rovana Plumb, așa cum se vehiculează, a fost implicată în mai multe cazuri de corupție din România și doar datorită imunității parlamentare nu a putut fi subiectul unei anchete judiciare. Noi sperăm că în fața Parlamentului European, candidatul român va clarifica toate suspiciunile de corupție”, a transmis, marți, Jose Ramon Bauza, reprezentantul delegației Renew Europe în Comisia de Transport din Parlamentul European.
foto: Jose Ramon Bauza, șeful delegației Renew Europe în Comisia de Transport din Parlamentul European/ sursa foto: captură video
DOAMNE APĂRÂNE DE FEMEIA ASTA SA NU AJUNGA LA TRANSPORTURI CA VA FI VAI SI AMAR DE TARA NOADTRA. CU CUC MINISTRU SI CU PLUMB COMISAR EUROPEAN LA TRANSPORTURI O SA AVEM AUTOSTRAZI CU FULGI DE PLUMB SI PLUMB IN GURA. ALO, EUROPA LAS O BRE PE FEMEIA ASTA SA ÎNVEȚE LIMBA ROMANA.
Toți comisarii europeni să fie calificați în domeniul lor ? Hahahahaha. Păi Rușinea Plumbuita în ce domeniu e calificată ? Are vreo competență, înafara de șmenuri și învârteli ?
O penală.
Pe langa suspiciunile de coruptie, cand vorbim despre MERITOCRATIE, Rovana bate „recordurile”!
A fost Ministresa peste tot si a FACUT fix #NIMIC, asta a lasat in urma ei: #NIMIC!
In schimb, a reusit in toti anii astia sa-si FACA o Avere frumoasa, de invidiat, comparativ cu a dnei propusa de Franta, ultralaudata ca Expert in probleme UE, dar fara AVERE, comparativ cu Rovana noastra PSDista!!
Ma-m emotionat cind am citit „Liderul Renew Europe”, cum, nu mai e Dacian sef? Da’ m-am linistit citeva cuvinte mai incolo, Europa e in continuare ocrotita de domnul Ciolos.
Acum, doamna Rovana P. ar trebui sa-i explice domnului Ciolos cum e cu problemele ei ca domnul Ciolos e intelegator, cum a inteles-o pe frantuzoaica aia, nu mai stiu cum o cheama, poate-o intelege si pe ea.
Realizarile acestei persoane , pe la ministerele la care s-a perindat au fost zero taiat in patru.In schimb a avut o gura mare in sustinerea liderului suprem , aflat acum la „odihna”.