Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Unii liberali încep să dea semne că nu s-ar opune unui guvern condus de Eugen Tomac. După ce joi deputata Alina Gorghiu a transmis un mesaj care lăsa loc de interpretări, spunând că „analizează” propunerea președintelui Nicușor Dan cu colegii din organizația PNL Argeș și că „trebuie găsite soluțiile bune pentru oameni, care sunt sătui de incertitudini”, vine o reacție mai clară din partea liderului PNL Botoșani, Valeriu Iftime, care este și președintele Consiliului Județean Botoșani și care în ultima perioadă a mai avut opinii în contradicție cu premierul demis Ilie Bolojan.
Chestionat de Agerpres, Iftime l-a lăudat pe Tomac, subliniind că ste un om foarte echilibrat şi cu picioarele pe pământ și că ar vrea ca România să aibă un guvern, iar cei care l-a numit pe Tomac – președintele României – trebuia să găsească „o soluție ca gâlceava politică să se termine”. Iftime chiar și-a exprimat speranța ca liderii de partide să înțeleagă miza României și să susțină acest guvern: „Eu cred că domnul Tomac, din câte îl ştiu pe dumnealui, că nu sunt un apropiat, este un om foarte echilibrat şi cu picioarele pe pământ. Ce poate să facă cu acest guvern? E o chestiune pe care nu pot să o măsor acum. Dar eu aş vrea să avem un guvern şi cred că cei care l-au numit, adică preşedintele României şi echipa din spatele său, trebuiau să găsească o soluţie ca această gâlceavă politică să se termine. Poate fi un compromis. Depinde de cât îs de înţelepţi şefii de partide care să vadă care este miza viitoare a României, astfel încât acest guvern să fie susţinut”.
El a mai afirmat că luni, conducerea PNL va avea o întrevedere cu premierul desemnat Eugen Tomac, iar marţi sau miercuri va fi convocat Biroul Politic Naţional pentru a fi luată o decizie cu privire la votul liberalilor în Parlament, informație pe care a prezentat-o joi seara și premierul demis Ilie Bolojan.
Valeriu, te credeam bărbat dar…..linge blide nu!