G4Media.ro

Liderul Hezbollah, primul discurs după exploziile pagerelor: „O declarație de război”. Israelul…

Photo by anwar amro / AFP

Liderul Hezbollah, primul discurs după exploziile pagerelor: „O declarație de război”. Israelul va primi o „pedeapsă teribilă” / Avioane israeliene sparg bariera sonică deasupra Beirutului în timpul discursului lui Nasrallah

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a calificat joi exploziile dispozitivelor de comunicare folosite de membrii mișcării sale „crime de război sau cel puțin o declarație de război”, în timp ce avioane israeliene survolau Beirutul la altitudine joasă, provocând un zgomot masiv, transmite BBC.

Concomitent, în timp ce liderul Hezbollah își ținea discursul, Forțele de Apărare ale Israelului efectuau noi lovituri aeriene asupra țintelor grupului din Liban.

Sirenele de raid aerian au fost auzite și în nordul Israelului.

 

 

 

Nasrallah a acuzat Israelul pentru atacurile asupra pagerelor și walkie-talkie, despre care a spus că nu a ținut cont de viețile nevinovate și de viețile copiilor. Aproximativ 4.000 de pagere au fost vizate, adaugă el.

Unii dintre cei uciși nu au fost încă incluși în cifrele oficiale, a continuat acesta.

„Acesta este terorism pur și simplu. Le vom numi masacrul de marți și masacrul de miercuri. Acestea sunt crime de război sau cel puțin declarații de război. Dumnezeu este milostiv și a prevenit mai mulți morți și răniți. Un număr de pagere au fost scoase din uz sau oprite. Unele nu au fost alocate și sunt încă în depozit”, a mai spus acesta.

Israelul va primi „o pedeapsă teribilă și o răzbunare dreaptă, acolo unde se așteaptă și acolo unde nu se așteaptă”, a amenințat liderul grupării libaneze pro-iraniene. El a precizat că nu va da detalii despre „momentul, locul sau natura” răspunsului pe care îl pregătește Hezbollah.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...