G4Media.ro

Timișorenii nu l-au lăsat pe George Simion să aprindă lumânări în memoria…

sursa foto: Captură video

Timișorenii nu l-au lăsat pe George Simion să aprindă lumânări în memoria Revoluției pe treptele Catedralei, unde au murit primii eroi în 16 decembrie 1989. Ei l-au acuzat că are în partid militari care au tras în revoluționari

Revoluționarii care au participat miercuri la comemorarea a 31 de ani de la izbucnirea Revoluţiei de la Timișoara au contestat prezența liderului AUR, George Simion, și a reprezentanților partidului în Piața Victoriei din Timișoara și la Catedrala Mitropolitană, forțele de ordine fiind nevoite să intervină între cele două tabere. Societatea Timișoara a transmis un protest față de venirea lui Simion la Timișoara, considerându-l „șeful unui partid ultranaționalist, în care se regăsesc și doi ofițeri implicați în reprimarea Revoluției”.

Zeci de timișoreni l-au împiedicat pe liderul partidului extremist să aprindă lumânări pe treptele Catedralei din centrul orașului, catalogându-l ”Trădător” pentru faptul că a pus pe listele de candidați la parlamentare doi militari controversați, implicați în reprimarea violentă a Revoluției.

Simion a încercat să ţină un discurs, întrerupt însă de mai mulţi timişoreni care i-au reproşat, pentru început, că nu are mască. Ulterior, i-au strigat că nu are ce căuta în Timişoara. „Ruşine!”, „Nenorocitule!”, „Trădătorule!”, „Afară din Timişoara!”, i-au strigat timişorenii aflaţi în Piaţa Victoriei. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru ca lucrurile să nu degenereze. Ulterior, liderul AUR a vrut să aprindă lumânări pe treptele Catedralei, dar a fost împiedicat şi aici de revoluţionarii timişoreni. Au intervenit din nou jandarmii, iar conflictul s-a stins, transmite publicația DeBanat.

„Este vorba despre parlamentarii AUR Francisc Tobă și Nicolae Roman. Francisc Tobă, fost deputat PSD, a fost trimis în judecată în dosarul Revoluției de la Sibiu. Dosarul rămăsese în lucru la Parchetul militar, când Francisc Toba a căutat la Adrian Năstase sprijin politic. Numele lui Nicolae Roman a fost vehiculat, de mai multe ori, în legătură cu reprimarea Revoluției de la Timișoara, în volumele editate de Memorialul Revoluției din Timișoara. Înainte de a veni la Timișoara, George Simion, ca șef de partid și ca cel care a întocmit listele de candidați, ar trebui să se dezică de astfel de personaje și să le ceară demisia imediată din Parlament, pentru că altfel nu vom crede niciodată în buna sa credință atunci când se va alătura marșului recunoștinței, la Timișoara”, precizează un comunicat de presă al Societății Timișoara.

Reprezentații AUR au încearcat să ajungă pe treptele Catedralei Ortodoxe, unde au fost opriți de revoluționari. Jandarmii au facut un cordon între cele două tabere în încercarea de a preveni incidentele, transmite RFI.

„În Punctul 4 al Proclamației de la Timișoara spunem răspicat că naționalismul nu are ce căuta în România pe care, de atunci, încercăm să o refăurim. Și în acest sens, considerăm prezența la Timișoara a unei delegații AUR a fi o provocare și o profanare a idealurilor Revoluției și ale Proclamației de la Timișoara, la care ne opunem categoric”, mai precizează Societatea Timișoara.

sursa foto: Captură video

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

55 comentarii

  1. Asa e, cum indraznesc acesti indivizi al caror trecut „a fost asociat cu reprimarea” sa se arate la o manifestare de gen? Pai revolutia nu a fost facuta de ei, ci de Burduja, Joianis, si Ciuca.

    Fapt divers: stiati ca in Craiova, unde l-a prins pe Ciuca lovilutia, comandantii locali au primit ordin de la Militaru sa iasa pe centru cu tabul si sa traga cateva focuri la fiecare intersectie de dragul panicii? Cautati interviurile colonelui (ulterior general) Ion Barbulescu. Panica o data sadita, doi soldati s-au impuscat intre ei, garda patriotica a omorat un muncitor iesit din schimb de la fabrica la cererea unei babe de la balcon („Uite maica teroristul”), etc. S-a murit pana pe 28 in Craiova. Poate are si Ciuca niste povesti, zic.

    • Troll bolsevic, te doare Ciuca rau, asa-i? Te dor relatiile excelente pe care le are pe plan militar cu SUA asa-i? Te doare ca Ciuca a facut niste contracte destepte pt tehnica militara americana care va fi adusa in Romania. Te doare ca Ciuca a negociat modernizarea bazei aeriene de la Campia Turzii cu investitii de 140 milioane de dolari facute direct de SUA acolo. De aia il ataci tu pe Ciuca.

    • Treci pe la casierie și încasează rublele alocate de cioloveci.
      Hai că le meriți la cât ai scris…

    • toba, deputatul AUR care in 89 smulgea tuburile din burta impuscatilor de la Sibiu?

  2. AUR a fost lasat sa faca mitinguri in tara si in Bucuresti de guvernul Orban si Vela, pe toata durata pandemiei. Cele cateva amenzi primite n-a speriat pe sponsorii miliardari ai acestui partid neo-legionar. Se fac dosare penale pentru inmormantari si nunti, dar AUR are imunitate. USR a fost boicotat de catre televiziunile mafiei, nici n-au putut face mitinguri pentru ca au respectat legea. Si orb sa fii si vezi INTENTIA de a scade procentele USR in favoarea AUR.

    • Ești pur și simplu p r o s t.

      Aur a avut campanie mai mult p Facebook. Cu un autocar au colindat țara. Câte persoane se strângeau la mitingul lor?? Aia măcar au venit neadus de nimeni. P când USR ul are aparat serios de propaganda in spate și de manipulare. Fanii USR ies in strada numai dacă e ordin p unitate s o facă.
      P S Și se zice intenția de a scădea, nu de a scade, analfabetule! E conjugarea a ii a.

    • categoric AUR a fost lasat intentionat sa faca mitinguri pe toata durata pandemiei, iar la conducerea MAI se afla si acum liberalul Vela.

    • @bugmafia, o litera lipsa nu inseamna analfabetism, p r o s t u l e. Altfel, te-ai incadra perfect in propria caracterizare pentru ca se zice ” aia macar au venit NEADUSI’ . E mai mult decat evident ca, fara ajutorul MAI condus de Vela, nu reuseau sa faca mitingurile in plina pandemie. Cat despre cei ‘neadusi’, tocmai s-a aflat cum au sunat aurolacii la diverse persoane ca sa vina pe 16 decembrie la.miting in Timisoara

    • Oamenii politici, depinde şi ce extremisme declară. La 14 martie 2015, Societatea Timişoara l-a invitat pe Tőkés László să semneze „Proclamaţia de la Timişoara, la un sfert de secol de la lansarea acesteia”, iar în martie 2016, preşedintele Iohannis îi retrăgea Steaua României.

    • Bugmafia, h AUR are dreptate. Am putut vedea caravana AUR plimbându-se prin marile orase ale țării și strângând zeci de aplaudaci sau gură-cască laolaltă, pentru a le ține discursuri și a le pune muzică patriotică, încălcând regulile impuse de pandemie. Singurul partid care a făcut asta e acest AUR. Cum poți explica asta, dacă tot afirmi că nu ești tu cel prost în acest dialog?

  3. Respect timisorenilor care s-au opus ca un tradator extremist sa-i minta.

    • Și este perfect logic ce au făcut timișorenii,fiindcă:
      „În 16 decembrie 1989, naţionalismul lui Ceauşescu s-a clătinat sub prima lovitură a Timişoarei.
      Am învins, fiindcă timişorenii nu au crezut în chemările naţionalismului şovin, am învins fiindcă aici toate naţionalităţile au fost unite, am învins fiindcă am respins tot ce, acum, reprezintă partidul lui George Simion.
      În Punctul 4 al Proclamaţiei de la Timişoara spunem răspicat că naţionalismul nu are ce căuta în România pe care, de atunci, încercăm să o refăurim.
      Şi în acest sens, considerăm prezenţa la Timişoara a unei delegaţii AUR a fi o provocare şi o profanare a idealurilor Revoluţiei şi ale Proclamaţiei de la Timişoara, la care ne opunem categoric”, a transmis Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara. ”
      Da,AUR este o făcătură sinistră care,dacă românii de rând i-o vor permite,va declanșa conflicte interetnice.
      Golănetele lătrău G.Simion nu a vrut ieri decât să confiște politic ceva ce aparține NUMAI timișorenilor.Dcaă ar fi animat de sentimente patriotice cum afirmă,NU se arăta ieri în Timișoara.
      Golănetele lătrău este periculos și va produce,dimpreună cu făcătura lui fascistoid-teocratică,mult rău României.Rușie BOR că sprijină așa ceva!

  4. Respect timisorenilor.🥰

  5. Malin Bot tocmai a aratat cum isi mobilizeaza manifestantii AUR. Ii suna telefonic fara sa aiba acceptul lor privind datele cu caracter personal. AUR este un partid toxic fabricat printr-o mare frauda electorala. Softul STS este facut de fugarul Ghita. Cum va explicati ca in urma cu 2 luni partidul aceasta nici nu auzise nimeni de el dar brusc ia 10% la parlamentare? Sa traiasca Bobby Paunescu si gasca de la SRI care i-au nasit. Cand puneau de manifestatie in Piata Victoriei nimeni nu ii deranja, nici macar Jandarmeria. Aici pute a blat total inclusiv cu militia lui Vela.

    • Blat cu miliția, da, da’ Vela e pe dinafară. Nu că s-ar fi pus contra, dar cine-l bagă în seamă în M.I. pe el?
      În ceea ce privește SRI, și aici ai dreptate, are o facțiune PSD-istă deloc neglijabilă.
      Dar AUR este clocit în laboratoarele PSD, nu e de-sine-stătător, este ,,decît” falanga naționalistă a PSD, pe care partidul a ,,externalizat-o” fiindcă în interior nu dădea bine partidului ,,reformat”…

    • Eu sunt convins ca Guvernul Orban nu este strain de manevrele facute pentru ca AUR sa creasca. A fost o actiune concertata impotriva USR care nu a putut sa-si comunice mesajele oamenilor din cauza ca au rexpectat legea. In schimb aurolacii au fost lasati sa faca mitinguri
      in pandemie. doar cateva amenzi ridicole, fara dosare penale

  6. „naționalismul nu are ce căuta în România”??

    Voi sunteți bolnavi mintal? Poate nu aveți voi ce mai cauta in libertate. Fara nationalism nu exista România.

    „Revolutionarii” sunt garda pretoriana a lui Iliescu.

    • De unde ati scos-o si p-asta, ca Aur este un partid ultranationalist?!? E o mizerie….

    • Nationalistilor extremisti, la gunoi cu voi!

    • @ Razvan

      Se pare ca faci o confuzie intre naționalism si patriotism. Cu patriotismul nu are nimeni nicio problema, pune-ti tricolorul la geam si lauda-i pe Hagi si Halep toata ziua, daca tu vrei.

      Insa nationalismul poate ajunge la ura si la extremism foarte usor. Daca faci mitinguri în straie populare si trimiți strainii la ei acasa (ceea ce face AUR), avem o problema, inseamna că ești un intolerant si un frustrat.

      Ca timisorean, iti spun ca timisoara are o istorie bogata de peste o suta de ani in care s-au înțeles fara probleme români cu sârbi, unguri, germani, cehi si alte naționalități. Ura intre români, in schimb, rămâne o problema..

    • @Vasile, cred ca confunzi nationalismul cu xenofobia. Xenofobia inseamna sa urasti alte culturi si alte natii. Patriotismul inseamna sa-ti iubesti propria natie insa fara a le uri pe celelalte. Extremistii si progresistii au deturnat notiunea de nationalism si i-au dat un sens negativ.

    • @Mimifd

      Exista DEX, in caz de confuzii:

      NAȚIONALÍSM sn [At: CR (1830), 303 1/10 / P: ~ți-o~ / Pl: (rar) ~e / E: fr naționalisme] 1 (Înv) Sentiment de dragoste față de specificul și tradițiile propriei națiuni (1). 2 Doctrină politică bazată pe apărarea uneori exagerată a drepturilor și aspirațiilor naționale. 3 Tendință de a aprecia exclusiv și exagerat tot ceea ce aparține propriei națiuni (4).

      NAȚIONALÍSM s. n. (Uneori determinat de «burghez») Ideologie și politică reacționară care susține interesele burgheziei exploatatoare, prezentîndu-le ca interese ale întregii națiuni, cu scopul de a sparge unitatea de luptă a clasei muncitoare, instigînd la ură națională, la asuprirea altor națiuni sau a minorităților naționale.

      Nu e nevoie de progresisti ca mine ca sa deturneze sensul cuvantului nationalism. Se descurca foarte bine cei care il practica de secole si care au impresia ca sunt ‘doar’ patrioti. E o linie subtire (uneori invizibila) intre nationalism si xenofobie.

    • uite de ce asociaza lumea nationalismul cu ceva rau

      https://en.wikipedia.org/wiki/Revolutionary_nationalism

    • Într-adevar, subiectul patriotism vs naționalism e unul complex, care oricum nu se poate dezbate în comentarii pe un site de știri.

      Înteleg la ce te referi, naționalismul ia diverse forme și e un termen cu mai multe fațete, de-aia am specificat ca ‘poate ajunge la ura si la extremism foarte usor’. Față de ‘early nationalism’ de dinainte de mijlocul sec. 19, așa cum scrie și in articolul de wiki share-uit de tine, el a ajuns sa fie asociat în ziua de azi cu partea lui mai urâtă și xenofobă. Adică a ajuns sa fie folosit intercalabil aproape cu termenul de șovinism.

      Nu progresiștii au dat sensul negativ al naționalismului, ci istoria. Asta pentru că naționalismul in forma inițială a fost pozitiv, folosit ca unificare a unor idei politice ca sa scoata unele popoare de sub asuprirea altora (deci termenul asta nu e cazul sa fie folosit în RO acum, pentru ca suntem de multa vreme o națiune independentă și liberă), dar apoi a fost des deturnat ca unificare a unor popoare pentru a face rău altora (vezi fascism, de ex).

      Putem incerca o simplificare, dacă eliminăm factorul politic din discuție și ne raportăm la naționalismul de azi:

      iubire de țară – xenofobie = patriotism
      iubire de țară + xenofobie = naționalism/șovinism

  7. Cât tupeu să ai? În AUR e unul care a omorât oameni la Timișoara în 89 și ei vin la Timișoara? În calitate de ce a venit minerul P$D George Simion? Că el avea 3 ani în 89. Marele revoluționar la 3 ani. Mai lipsea să-i aducă și pe Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu și Ion Iliescu. Ce tupeu de securist împuțit!

    • Pana acum aur era partidul rușilor, acum e al psdului. Îți dai seama cât ești de manipulat?

    • Și P$D-ul de la cine își iau ordinele?

      A. De la Moscova.
      B. Din Rusia.
      C. De la Putin.
      D. De la Kremlin.

      Calitatea prostacilor scade rău de tot… pe ăsta de unde l-ați pescuit? Până și bețivanii de la birtul din sat sunt mai deștepți decât el.

  8. Un gunoi de partid. Anti maghiarii l-au „sarbatorit” pe Tokes. Anti romii au un rom sef de partid.
    Si totusi: de ce jandarmeria nu l-a amendat pt lipsa mastii?

  9. Mai bine un escroc penal ca Robu decât un extremist ca Simion.

  10. psd CU SECURISTUL dancu primadona A INVENTAT UN PARTID EXTRESMIST, L-AU BAGAT IN PARLAMENT (LA NUMARATOARE ?) CA EI SA PARA „FRECVENTABILI”.

  11. Romanii stiu sa urle pe strazi prin frig , dar sa mearga 15 minute la vot nu sunt capabili. Natie de babuini.

    • Babuinul striga babuini! Votul e opțional nu e obligatoriu. Dacă ai avea o minima decenta ai respecta opțiunea fiecăruia.

  12. AUR == maimute agresive, asta e clar.
    Inca ce e important de stiut e cine sunt cele 2 persoane (in jur de 65-70 de ani) umflate de jandarmi. Daca sunt timisoreni revolutionari pe bune, situatia devine ridicola si periculoasa.

  13. 1. De ce George Simionnu s-a însurat, întrebare pe buzele multor români (cum ar titra Antena3), Răspuns: pt că fetele pe care le-a întâlnit își doreau o Românie normală, nu o Românie Mare.

    2. De ce acasă la ea, senatoarea Sosoaca tace? Răspuns: pt că la intrarea in casa își lasă protezele dentare in poșetă.

    3. De ce nu doarme senatoarea Sosoaca noaptea?
    Răspuns: pt că se uită la live urile zilei in reluare

    4. Ce diferență este intre cuplurile Viorel &Vulpița și George&Claudiu?
    Răspuns: de audiență! orimii rup norii, ceilalți îi zgârie.

    5. Și o asemănare?
    Răspuns: Au același public

    6. De ce se uita George Simion la ceas la Cotroceni?
    Răspuns: ca sa nu dea nas in nas cu ungurii de la UDMR și să nu piardă reluarea de la „singur acasă”

    7. Vești proaste de la Cotroceni, SPP-istul care i-au pus masca senatoarei Sosoaca are coronavirus. Vestea buna e că duamna are „decât” HTA, obezitate și astm pe post de comorbiditati.

    8. Sorin Lavric: „nu sunt misogin…dar femeile, trebuie sa recunoaștem, sunt lipsite de logica și nu au înclinații spre filozofie”. Daca taceai, filozof rămâneai.! (Maxima scrisa de Boethius, filozof antic).

    9. Calin Georgescu: „Merkel este o slugă, nu ea conduce Germania, mi-e milă de ea” (interviu tvr- Monica Ghiurco)
    Opinie: rugam adevărații conducători ai Germaniei sa ne trimită și nouă o astfel de sluga, nu de alta, dar noi ne tot chinuim cu premierii ăștia de 31 ani și tot prost o ducem, iar nemții au cea mai puternica economie din Europa.

    10. De ce Calin Georgescu nu are nicio grimasă pe față în timpul interviurilor? Fie că vorbește de iubire, de familie, de politicieni, el este mereu încruntat.
    Răspuns: pt că în Austria se ajunge mai greu cu pensia decât în România. Dar nu vă faceți griji, dacă țara o cere, vine aici sa ne salveze.

    11. Ai auzit că aseară senatoarea Sosoaca și-a uitat live-ul deschis când s-a băgat în pat cu Silvestru?
    Și s-a văzut ceva?
    Nu, pt că erau „acoperiți”.

    12.De ce Sosoaca făcea live cu 2 telefoane după întâlnirea de la Cotroceni
    Răspuns: pt că transmitea din 2 rețele.

    O zi vesala!

  14. Timișoara — respect !!

  15. Am și eu o intrebare legată de d-l Semeon: câinii îl latră să rupă lanțul?
    Dacă aș avea și o poză cu dosul palmei n-aș mai fi nevoit să pun intrebări legate de lătratul câinilor sau de comportamentul din ziua de Paști…

  16. asta e AUR o adunatura, fara nici un D-zeu (sau in functie de conjunctura a se vedea „celebrul” caz Sosoaca, ieri hulindui pe pupatori de oase, azi pupatoare de oase) fara rusine (sa mergi la Timisoara la comemorare avand ca parlamentari 2 tortionari) mincinosi ( au mers pe „burta” vanzand in functie de votant altceva )

  17. Oameni adevarati la Tm !!

    Armata romana sa vina in fata poporului sa-si recunoaaca crimele !
    Pana atunci uniforma militara pt popor inseamna criminali! Niste criminali care au tras in plin in civili, in militieni, in securisti !!!

    Ciuca, iesi si recunoaste public ce stiu toti romanii! Iesi si recunoaste oficial ca sunteti niste criminali!

  18. pe cand vor alunga si pe oameni gen Grindeanu?

  19. Șătrari perverși! AiUReala și AiURiti, patriotism de grotă și naționalism de peșteră. Asta e, pro…fanilor AiURiti. Numai Sosoaca care urlă că cățeaua in călduri cat face.

  20. Amuzant era să-i fi luat jandarmii la bătaie pe „revoluționarii timișoreni”!
    Câtă vreme justiția a decis că ăia nu au fost vinovați cu ce drept își arogă monopolul Revoluției?
    Sau respectăm justiția doar când ne convine?

  21. categoric AUR a fost lasat intentionat sa faca mitinguri pe toata durata pandemiei, iar la conducerea MAI se afla si acum liberalul Vela.

  22. @bugmafia, o litera lipsa nu inseamna analfabetism, p r o s t u l e. Altfel, te-ai incadra perfect in propria caracterizare pentru ca se zice ” aia macar au venit NEADUSI’ . E mai mult decat evident ca, fara ajutorul MAI condus de Vela, nu reuseau sa faca mitingurile in plina pandemie. Cat despre cei ‘neadusi’, tocmai s-a aflat cum au sunat aurolacii la diverse persoane ca sa vina pe 16 decembrie la.miting in Timisoara

  23. Abureli! A fost o mână de descreierați care urlau la portavoce peste George Simion. O parte importantă dintre revoluționari i-au ținut partea, iar mulțimea la fel. Asta cu „timişorenii nu l-au lăsat pe George Simion…” este o minciună sfruntată.

    • Opriți-vă, debusolatilor! Va etichetați unii pe alții, fără a fi de calitatea necesară, neprihăniți, Creați scenarii, fără a fi scenariști, ci doar (ne)buni! Nu știți istorie, carte, nu aveți nicio știință, sunteți doar violenti, și in fapt și in drept: sunteți NEEDUCAȚI, fără o direcție, inculți! Păreriștii! Răspândaci, PERICULOȘI, datorită și cu izvoare profunde in lipsa educației! Un educat nu-și da cu părerea, el știe, Pt ca se informează din cărți de valoare, din mai multe surse! Și din frageda pruncie, de la creanga și Caragiale, citite la vremea lor, Și apoi se sfiește sa atace! Așa procedează Un educat! De aceea va rog sa ma iertati, dar aruncați și împroșcați mizerii și neadevăruri precum precupetele coji de semințe! Și albe și negre și vărgate! Munți de coji, acestea va sunt vorbele! Și valoarea lor! Sa ma iertati va rog Pt ca am intervenit, și poate V-am oprit din produs coji! O secunda! De-ar fi, și ar fi un castig pentru nație. M am hotărât sa va scriu după ce am citit de unitatea naționalităților din timpul revoluției de la timisoara! Ei, asta a fost prea mult!! Multitudinea de naționalități din timisoara! Naționalitățile autoarei Maria Rusu! Prea mult “femeie”, ajunga-ți etniile, nu-ți dori naționalități intr-o formațiune statală unitara și independenta!! Națiunea și naționalitatea, este una, unica! ROMANĂ, in România!

  24. NO COMMENT , PENTRU CEI CARE ATI VOTAT AUR
    COPIII REVOLUŢIEI IMPUSCATI

    Vladimir ANDRONIC, Bucureşti, o lună.
    Cristina LUNGU, Timişoara, 2 ani.
    Cătălina ANGHEL, ucisă în Bucureşti, împreună cu mama ei, 3 ani
    Alin Paul CHIRCĂ, Sibiu, 3 ani
    Samir TULUŞ, 5 ani, Constanţa
    Corina ROŞCA, Braşov, 6 ani
    Cristina AFLOAREI, Timişoara, 7 ani,
    Laura – Adreia NEGRUŢIU Laura-Andreia, Timişoara, 9 ani
    Adriana ATANASIE , Reşiţa, 10 ani.
    Adrian-Florin NEGRU, Braşov, 12 ani
    Petrişor BOZAR, Timişoara, 13 ani,
    Luminiţa BOŢOC, Timişoara, 13 ani,
    Octavian BURCIOAICA, Bucureşti, 13 ani,
    Adriana Văsăi CHIRIŢĂ, Bucureşti, 13 ani,
    Cosmin DOGA, Constanţa, 13 ani,
    Marian NICULESCU, Bucureşti, 13 ani
    Adina CHIRIŢĂ, Constanţa, 13 ani
    Gabriela TAKO, Timişoara, 14 ani
    George-Eduard ATOMEI, Braşov, 16 ani
    Nicuşor COCHIRLEANU, Bucureşti, 16 ani
    Costel POENAR, Cluj, 16 ani
    Raluca Mihaela SĂLĂJAN, Bucureşti, 16 ani
    Florian TIAN Florian, Bucureşti, 16 ani
    Gheorghe CORDUNEANU, Braşov, 17 ani
    Alexandru Radu IONESCU, Bucureşti, 17 ani
    Constantin IOSUB, Timişoara, 17 ani,
    Gheorghe Iosif KELEMEN, Timişoara, 17 ani
    Leonard KILINGER, Bucureşti, 17 ani
    Iulian Liviu MARIN, Bucureşti, 17 ani
    Victor MATEESCU, Bucureşti, 17 ani
    Radu Alexandru MĂNESCU, Bucureşti, 17 ani
    Constantin-Cristian RĂDULESCU , Bucureşti, 17 ani
    Ilie TELECEAN, Timişoara, 17 ani
    Vanea TIMOŞENCO, Bucureşti, 17 ani
    Vasile TINACUI, Bucureşti, 17 ani
    Cătălin- Florentin VLADU, Bucureşti, 17 ani

  25. sezi blind si nu mai latra, optiuni exista in romania, daca nu excelente macar decente. astia ca tine care repeta aceeasi mantra cu ‘toti sint la fel’ chiar merita sa fie condusi de pesedisti sau de rusii de la aur, dar mi-e ca de fapt voi asta urmariti.

  26. With havin so much content and articles do you ever run into any issues
    of plagorism or copyright violation? My blog has
    a lot of completely unique content I’ve either authored myself or outsourced but it seems a lot of it
    is popping it up all over the web without my permission. Do you know any ways to help protect against content from being ripped off?
    I’d truly appreciate it. united drakt BrandiWoo chelsea trøjer ChanelSte