Home » Articole » Liderii Armeniei și Azerbaidjanului afirmă că pacea este posibilă în ciuda divergențelor

Liderii Armeniei și Azerbaidjanului afirmă că pacea este posibilă în ciuda divergențelor

Liderii Armeniei și Azerbaidjanului afirmă că pacea este posibilă în ciuda divergențelor
Sursa foto: Wikipedia
Ascultă articolul

Liderii Azerbaidjanului și Armeniei speră că pot obține un acord de pace de durată, în ciuda divergențelor lor privind teritoriul disputat Nagorno-Karabah, au declarat ei în interviuri difuzate marți, scrie Reuters.

De la prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, Azerbaidjanul și Armenia au purtat două războaie pentru Nagorno-Karabah, o mică enclavă muntoasă care face parte din Azerbaidjan, dar este populată de aproximativ 120.000 de etnici armeni.

- articolul continuă mai jos -

După lupte grele și o încetare a focului mediată de Rusia, în 2020, Azerbaidjanul a preluat zonele care fuseseră controlate de etnicii armeni în interiorul și în jurul enclavei montane. De atunci, cele două părți discută despre un acord de pace în care ar urma să convină asupra granițelor, să rezolve diferendele privind enclava și să deblocheze relațiile.

„Cred că este corect să avem speranțe”, a declarat președintele azer Ilham Aliyev pentru televiziunea Euronews într-un interviu realizat la 21 iulie și difuzat marți.

„Dacă vom vedea o abordare constructivă din partea armeană și, cel mai important, dacă vor lăsa total deoparte toate aspirațiile de a ne contesta integritatea teritorială, atunci putem găsi o soluție de pace foarte curând, poate chiar până la sfârșitul anului.”

Prim-ministrul armean Nikol Pașinian, vorbind separat pentru Euronews, la 26 iulie, a emis, de asemenea, o notă de optimism prudent.

„Nu numai că poate exista, dar trebuie să existe pace. Aceasta este convingerea mea, poziția mea… Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple, este de asemenea important ca comunitatea internațională să fie conștientă de nuanțele importante, să fie clar de ce nu se înregistrează progrese într-un ritm suficient”, a spus el.

Pașinian și-a repetat acuzația că Azerbaidjanul blochează în continuare tranzitul de alimente și medicamente către Karabah prin coridorul Lachin, singurul drum care leagă Armenia de enclavă, provocând astfel o criză umanitară.

Aliyev a negat că forțele azere blochează libertatea de circulație, afirmând că peste 2.000 de locuitori din Karabah s-au deplasat „în Armenia și înapoi” de când Azerbaidjanul a înființat un punct de control la intrarea pe coridor în aprilie.

„Armenii din Karabah ar trebui să înțeleagă că, făcând parte din societatea azeră cu garanții de securitate,… cu drepturile lor, inclusiv cele educaționale, culturale, religioase și municipale, vor trăi o viață normală”, a declarat Aliev.

Baku a respins solicitările Erevanului de a oferi garanții suplimentare de securitate pentru etnicii armeni din enclavă.

Rusia, care are forțe de menținere a păcii pe teren, Statele Unite și Uniunea Europeană încearcă, fiecare în parte, să contribuie la asigurarea unei păci durabile între Azerbaidjan și Armenia.

Pașinian a declarat că războiul din Ucraina, care durează de 17 luni, a avut un impact asupra capacității nu doar a Rusiei, ci și a altor actori internaționali de a se concentra asupra problemei Karabah.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole