Le Monde după ce Cristian Mungiu a câștigat din nou la Cannes: Este mai împodobit cu premii decât un general sovietic cu pieptul plin de medalii / Filmul său este puternic, intens, subtil, bine documentat

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Românul Cristian Mungiu este la Festivalul de Film de la Cannes ca la el acasă. Spre deosebire de alții – rămânem discreți, să nu supărăm pe nimeni, el are toate motivele pentru asta. Figură emblematică a noului cinema românesc, care continuă să încânte prin diversitatea și creativitatea sa, Mungiu a prezintat aici, în 2007, al doilea lungmetraj al său – 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, care a câștigat imediat Palme d’Or. Au urmat „După dealuri” în 2012, „Bacalaureat” în 2016, RMN în 2022. Este mai împodobit cu premii decât un general sovietic cu pieptul plin de medalii. Și pe bună dreptate: cinemaul său, adesea inspirat din fapte diverse mai mult sau mai puțin tragice, pasionat de problemele sociale, este puternic, intens, subtil, bine documentat, fără a uita niciodată să facă loc ficțiunii. De factură relativ clasică și profund umanistă, această artă apreciată de public amintește de școala „neliniștii morale”, întruchipată în anii 1970 de cinema-ul polonez, în frunte cu Krzysztof Kieślowski, potrivit Rador Radio România.

Comparația nu este întâmplătoare. Mulți cineaști din fostul bloc sovietic au ieșit din acel interminabil infern carceral cu o hipersensibilitate față de chestiunile legate de justiție și libertatea de gândire. Fjord, noul film al lui Mungiu, o demonstrează din nou și în mod strălucit. Inspirat din mai multe cazuri recente, filmul se dorește un studiu de caz despre polarizarea tot mai accentuată a societăților noastre între progresism și tradiționalism. Povestea urmărește o familie evanghelică românească, familia Gheorghiu, foarte religioasă, care se stabilește într-un mic oraș norvegian, lângă un fiord.

Mihai – interpretat de Sebastian Stan, actor de compoziție remarcabil după prestația sa în rolul lui Donald Trump din The Apprentice al lui Ali Abbasi – este un inginer aeronautic român a cărui soție, Lisbet, este norvegiană și regăsește, odată cu întoarcerea în țara natală, o parte a familiei sale. El obține un post de informatician în comunitatea evanghelică locală. Cei doi își cresc copiii în rigoarea și devoțiunea care exprimă credința lor. Instituțiile și vecinii îi primesc călduros. Până în ziua în care se descoperă, la școală, că una dintre fete are pe corp vânătăi inexplicabile.

Probitate documentară

Natura procesului care se pune în mișcare ar părea desprinsă dintr-un coșmar orwellian dacă n-am avea, pe de altă parte, certitudinea probității documentare a cineastului. Imediat ce profesoara semnalează serviciilor de protecție a copilului prezența acestor urme, asociată cu neîncrederea inspirată de această familie ultraconservatoare, se declanșează un protocol guvernamental de protecție care nu admite nicio posibilitate de mediere. Audierea copiilor de către responsabilii protecției copilului fără consultarea părinților, convocarea tatălui la poliție, decizia de plasare a celor cinci copii – inclusiv a unui sugar – în familii de plasament, ancheta desfășurată luni întregi, procesele civile și penale intentate părinților Gheorghiu pentru rele tratamente, pasibili astfel de o probabilă pedeapsă cu închisoarea.

Dincolo de disperarea părinților, care neagă orice violență, ceea ce ne arată filmul despre procedură este suficient pentru a sugera existențor unor prejudecăți ideologice care, în numele siguranței copiilor, îi tratează pe acuzați ca vinovați înainte de administrarea oricărei probe. Audierea copiilor care nu stăpânesc limba și vorbesc despre aplicarea unei palme la fund. Posibilitatea ca vânătăile să fi fost provocate în timpul orelor de educație fizică. Tatăl constrâns de poliție să semneze un document în care recunoaște „violențe”, condiție pentru a fi eliberat. Utilizarea acelui document de către tribunal drept probă a recunoașterii vinovăției părinților. Compromisul procesului civil prin care copiii nu își pot revedea familia decât dacă părinții își recunosc vina. Influența evidentă a acestui accept asupra procesului penal care îi amenință.

Sursa: LE MONDE / Rador Radio România / Traducerea: Ruxandra Lambru