Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cântăreața australiană Kylie Minogue a vorbit pentru prima dată despre o luptă pe care a ținut-o secretă cu boala, dezvăluind în documentarul lansat miercuri pe platforma Netflix că a fost diagnosticată cu cancer pentru a doua oară, la începutul anului 2021, transmite Mediafax.
Artista pop în vârstă de 57 de ani, care în anul 2005 a fost diagnosticată și tratată cu succes pentru cancer de sân, a explicat că de această dată a reușit să treacă prin momentele dificile departe de ochii publicului și ai presei, spre deosebire de prima sa experiență, care a fost extrem de mediatizată.
„Al doilea diagnostic de cancer a fost la începutul anului 2021. Am reușit să țin asta doar pentru mine… Nu ca prima dată. Din fericire, am trecut și peste asta. Din nou. Și totul este bine acum”, a mărturisit Kylie Minogue în documentarul care îi poartă numele.
Minogue a recunoscut că, după finalizarea tratamentului, i-a fost extrem de dificil să găsească momentul potrivit pentru a face anunțul public. Mai ales în perioada în care a cunoscut o explozie de popularitate la nivel mondial datorită single-ului „Padam Padam”, lansat în 2023 și premiat cu Grammy.
„Nu m-am simțit obligată să spun lumii și, de fapt, pur și simplu nu am putut face asta atunci pentru că eram doar o umbră. La un moment dat, nici nu mai voiam să ies din casă. «Padam Padam» mi-a deschis atât de multe uși, dar în interiorul meu știam că acest cancer nu a fost doar o simplă întâmplare în viața mea. Am vrut cu adevărat să spun ce s-a întâmplat pentru a mă putea elibera de această povară. Stăteam la interviuri și la fiecare oportunitate mă gândeam că «acum e momentul», dar am continuat să țin totul pentru mine”, a explicat vedeta australiană.
Artista a dezvăluit, de asemenea, că piesa „Story”, inclusă pe albumul său Tension din 2023, face referire directă la acea perioadă neagră din viața ei.
„Aveam nevoie de ceva care să marcheze acele momente”, a adăugat ea. Privind spre viitor, Kylie Minogue a concluzionat optimist: „Hei, cine știe ce ne așteaptă. Dar, muzica pop mă hrănește… pasiunea mea pentru muzică este mai mare ca niciodată”.